Schimbările climatice reprezintă unul dintre cele mai importante subiecte pe plan politic și economic ale vremurilor noastre. Arderea combustibililor fosili și defrișările, alături de procesele care apar în mod natural la nivelul planetei, generează cantități deosebite de gaze cu efect de seră, ca de exemplu dioxidul de carbon, metanul și oxizii de azot, amplificând efectul de seră și încălzirea globală.
Termenul de amprentă de carbon este adesea folosit într-un context mai larg și orientat spre consumatori, pentru a evidenția beneficiile produselor și a serviciilor cu emisii reduse. În contrast, inventarul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) se referă la o măsurare mai riguroasă a emisiilor, utilizată pentru calcularea și reducerea emisiilor prin implementarea strategiilor aferente domeniului de activitate. Monitorizarea amprentei de carbon a unei companii îi conferă un avantaj competitiv, demonstrează angajamentul corporativ și contribuie la reducerea costurilor, atrăgând totodată un interes crescut din partea investitorilor.
Ce presupune calculul amprentei de carbon a unei companii?
Amprenta de carbon a unei companii reprezintă un indicator al consumului de energie, produse și servicii și subliniază impactul acesteia asupra mediului. Calculul amprentei de carbon reprezintă măsurarea emisiilor gazelor cu efect de seră, exprimate în tone de dioxid de carbon echivalent [CO2e] cauzate de o activitate definită (aceasta poate cuprinde fabricarea unui produs, activitatea unei companiei sau chiar a unui oraș).
Există mai multe metodologii esențiale utilizate pentru calculul amprentei de carbon, fiecare având scopuri și aplicații diferite. Protocolul privind GES (GHG Protocol) și ISO 14064 sunt recunoscute la nivel global pentru măsurarea și managementul emisiilor de gaze cu efect de seră, fie la nivel organizațional, fie la nivel de proiect. Aceste metodologii oferă companiilor instrumente solide pentru a-și gestiona și reduce emisiile de carbon, promovând sustenabilitatea.
Protocolul privind GES clasifică emisiile legate de operațiunile companiei în trei categorii, devenind un standard internațional utilizat pe scară largă:
Categoria 1 (Scop 1) – Emisii directe de GES – sunt emisii eliberate direct în aer, generate de activitățile controlate sau deținute de o companie:
- Emisii de la arderile de la cazane, cuptoare sau generatoare, care ard combustibili fosili la companii
- Emisii de la surse mobile (de exemplu, autovehicule) deținute de companie
- Emisii provenite din procesele industriale
- Emisii provenite din deșeuri sau epurarea apelor uzate din instalațiile operate de companie.
Categoria 2 (Scop 2) – Emisii indirecte de GES din energie – reprezintă emisii asociate consumului de energie achiziționată, și anume:
- Emisii care nu sunt generate direct la companie, ci sunt rezultatul activităților companiei
- Emisii din surse care nu sunt controlate direct de companie, dar compania are o influență semnificativă asupra dimensiunii acestora.
Categoria 3 (Scop 3) – Alte emisii indirecte de GES – reprezintă emisii rezultate din activitățile companiei care nu se află sub controlul sau proprietatea companiei. Reprezintă cea mai amplă și cel mai puțin precis categorie, fiind definite 15 clase distincte menite să ofere companiilor un cadru sistematic pentru măsurarea, gestionarea și reducerea emisiilor de-a lungul lanțului valoric. Cele 15 clase sunt concepute în așa fel încât să se excludă reciproc, pentru a evita dubla numărare a emisiilor. Exemple:
- Emisii legate de energia electrică care nu sunt incluse în Categoria 2
- Călătorii de afaceri, eliminarea deșeurilor, achiziționarea și transportul de materiale de către o terță parte.
Scopul 1 și Scopul 2 sunt definite cu atenție în acest standard, pentru a se asigura că două sau mai multe companii nu vor raporta emisiile în aceeași categorie.
Responsabilitatea climatică și raportarea emisiilor de GES conform ESRS
Decarbonizarea lanțului valoric joacă un rol esențial în realizarea ambițiilor net-zero, iar companiile pot influența comportamentul furnizorilor, a operațiunilor și a investițiilor. Responsabilitatea climatică devine reglementabilă prin Standardele europene de raportare a durabilității ESRS E1, care se concentrează pe schimbările climatice în conformitate cu Directiva de Raportare a Durabilității Corporative (CSRD), în care companiile sunt obligate să raporteze emisiile de gaze cu efect de seră – Scop 1, Scop 2 și Scop 3. Cadrul de raportare se aliniază cu Protocolul GES iar companiile trebuie, de asemenea, să asigure consecvența raportării lor. Împreună cu datele actuale privind emisiile, se așteaptă ca organizațiile să-și dezvăluie emisiile din anul de bază ca punct de referință pentru urmărirea progresului în ceea ce privește obiectivele de reducere a emisiilor GES.
Pașii de bază pentru elaborarea și raportarea emisiilor de GES sunt aceiași, indiferent dacă raportarea este obligatorie sau voluntară.
- Înțelegerea cerințelor de raportare a GES, reglementările aplicabile, cerințele de raportare voluntară
- Stabilirea limitelor organizaționale, delimitarea sferei de aplicare a entităților, activelor și operațiunilor care trebuie incluse în raportare
- Determinarea limitei operaționale, identificarea tuturor surselor de emisii directe și indirecte și clasificarea acestora
- Măsurarea emisiilor de GES, prin agregarea datelor și calculul emisiilor de gaze cu efect de seră de la entitățile, activele și operațiunile stabilite în limita organizațională a entității raportoare
- Raportarea emisiilor de GES în conformitate cu cerințele relevante de raportare.
Conform ESRS E1, un plan de tranziție reprezintă o strategie detaliată a modului în care o companie intenționează să-și alinieze activitățile comerciale cu obiectivele climatice. Planul de tranziție este o parte esențială a angajamentului incluzând acțiuni concrete desfășurate prin prisma gestionării riscurilor climatice, în special a riscurilor de tranziție și a riscurilor fizice cum ar fi impactul schimbărilor climatice asupra operațiunilor. Acest instrument are ca scop monitorizarea progresului în mod regulat iar cadrul obligatoriu de raportare cere companiilor să demonstreze transparența și responsabilitatea climatică reducându-și amprenta de carbon, dar și prin gestionarea riscurile și oportunitățile în tranziția către o economie verde.
Odată cu implementarea ESRS și a altor reglementările în vigoare, verificarea emisiilor de GES raportate este obligatorie. Verificarea independentă a datelor privind emisiile de GES asigură acuratețea și credibilitatea datelor.
Înțelegerea și aplicarea acestor concepte derivate carbonului sunt esențiale pentru orice companie care dorește să respecte directivele europene și să contribuie activ la combaterea schimbărilor climatice. Pe măsură ce reglementările devin din ce în ce mai stricte, companiile trebuie să își intensifice eforturile de monitorizare, reducere și compensare a emisiilor de carbon, adoptând practici durabile care nu numai că îmbunătățesc performanța de mediu, dar și sporesc inovația.
