Inside the mind of the CEO

Ela Moraru, Google România: Pentru a valorifica potențialul de transformare al GenAI, România trebuie să acorde prioritate dezvoltării competențelor, consolidării infrastructurii digitale și promovarea inovării

Aflat la a 14-a ediție, raportul PwC CEO Survey explorează percepțiile directorilor generali din România privind evoluția economiei, precum și perspectivele, provocările și oportunitățile de dezvoltare ale organizațiilor pe care le conduc. În acest an, raportul va fi lansat public pe 26 martie.

Ela Moraru

Aflat la a 14-a ediție, raportul PwC CEO Survey explorează percepțiile directorilor generali din România privind evoluția economiei, precum și perspectivele, provocările și oportunitățile de dezvoltare ale organizațiilor pe care le conduc.  

Pentru a înțelege mai bine viziunea liderilor asupra viitorului companiilor, editia din acest an a raportului PwC CEO Survey include în cadrul rubricii ”Inside the mind of the CEO” contributiile scrise de: Christina Verchere, CEO OMV Petrom, Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager PPC Romania, Gilles Ballot, CEO Carrefour România, Sergiu Manea, CEO BCR, și Ela Moraru, Country Manager Google România. 

 Ela Moraru, Country Manager Google România: 

Dincolo de provocări și riscuri, care vor fi întotdeauna un element important într-o analiză în perspectivă, perioada pe care o traversăm este caracterizată, în primul rând, de oportunitățile deosebite pe care le oferă. Asta pentru că AI-ul a deschis ușa către o nouă dimensiune a dezvoltării socio-economice, iar exploatarea acestei resurse, dacă o pot numi așa, va fi cea care își va pune cel mai mult amprenta pe direcția viitorului.  

De ce este AI-ul generativ așa de important? Unul dintre motivele principale motive este capacitatea sa fără precedent de a înțelege și interacționa cu limbajul, sunetul și imaginile. Această capacitate îi permite să îndeplinească o gamă variată de sarcini, de la generarea de conținut creativ la analizarea unor seturi complexe de date. Ușurința de utilizare și accesibilitatea sa, chiar și pentru cei care nu au competențe de programare specializate, contribuie și mai mult la adoptarea sa pe scară largă. Această democratizare a tehnologiei AI este crucială mai ales pentru țări precum România, unde ne străduim să accelerăm transformarea lor digitală.  

Adoptarea AI în țările CEE este în urmă față de UE. Un raport realizat de Implement Consulting arată că doar 4% dintre companiile din CEE au adoptat cel puțin un tip de tehnologie AI în 2023, față de 8% media UE. Bulgaria și Ungaria sunt la 4%, în timp ce în România procentul este de 2%. Avem mult de lucru, deoarece obiectivul UE pentru 2030 în ceea ce privește adoptarea AI este ca 75 % dintre întreprinderi să utilizeze cel puțin o tehnologie AI.  

Potențialul AI de a remodela industriile din Europa Centrală și de Est este incontestabil. Prin automatizarea sarcinilor, sporirea capacităților umane și stimularea inovării, inteligența artificială generativă este pregătită să deblocheze o creștere economică semnificativă și câștiguri de productivitate în aceste țări.  

Cu toate acestea, pentru a valorifica pe deplin potențialul de transformare al inteligenței artificiale generativă, țara noastră trebuie să:  

Să acorde prioritate dezvoltării competențelor: O forță de muncă calificată este esențială pentru adoptarea IA. Investițiile în programe de educație și formare în domeniul IA vor dota persoanele cu competențele necesare pentru a prospera într-o economie bazată pe IA. 

Consolidarea infrastructurii: O infrastructură digitală solidă, inclusiv capacități de calcul de înaltă performanță și conectivitate fiabilă la internet, este esențială pentru sprijinirea dezvoltării și implementării IA. 

Promovarea inovării: Guvernele și întreprinderile trebuie să colaboreze pentru a crea un mediu care să încurajeze cercetarea, dezvoltarea și comercializarea AI. Aceasta include furnizarea de fonduri pentru proiectele de inteligență artificială, simplificarea reglementărilor și promovarea colaborării între mediul academic și industrie. 

În primul rând, vedem o oportunitate extraordinară de a ne dezvolta activitățile în România și de a consolida hub-ul de aici ca centru de inovație. În prezent, Google are în București unul dintre cele mai mari centre de inginerie pentru dispozitive portabile din CEE, cu 2 birouri aici și aproximativ 400 de angajați. De-a lungul timpului, am dezvoltat local programe și parteneriate pentru a susține educația digitală și siguranța online, cu implicarea a peste 1 milion de români și mai mult de 10.000 de afaceri din România. Prin intermediul parteneriatelor cu mediul de afaceri, mediul academic, sectorul public și organizațiile non-guvernamentale ne dorim ca societatea românească să beneficieze de avantajele pe care tehnologia le oferă, în siguranță.  

În al doilea rând, vorbim de perspectivele pe care le oferă AI-ul în România. Există oportunități imense de creștere pe plan local, pe care le-am și arătat printr-o serie de studii privind impactul  inteligenței artificiale generative în România. Un studiul realizat de Implement Consulting Group la comandat Google arată un potențial avans de 14-16 miliarde de euro pentru PIB-ului României în următorii 10 ani, dacă adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă. Acesta este determinat în principal de o creștere a productivității muncii pentru mai mult de jumătate dintre angajații din România, de timpul câștigat prin automatizarea unor sarcini și investirea acestei resurse în activități generatoare de valoare. Inclusiv administrația publică ar putea câștiga la toate nivelurile, prin adoptarea AI-ului. Un raport al Implement Consulting Group, realizat la iniţiativa Google, estimează la 660 milioane de euro valoarea beneficiilor pe care sectorul public le-ar obține prin utilizarea soluțiilor AI, reprezentând potențialul de creștere a valorii adăugate brute la finalul unei perioade de 10 ani. Acest potențial poate fi atins în urma creșterilor de productivitate a muncii în sectorul public pe care le va aduce o adoptare pe scară largă a AI-ului, prin îmbunătățirea calității și vitezei serviciilor publice, precum și realocarea de resurse către operațiuni cu valoare ridicată. Avem, așadar, motive serioase ca să privim cu optimism către viitor. 

Share
Share
Share