Taxonomia UE stabilește criteriile în baza cărora o activitate economică este considerată durabilă din punct de vedere al mediului. Instituțiile financiare, cum sunt băncile, asiguratorii și administratorii de fonduri, au obligația de a raporta gradul de aliniere a activităților și expunerilor lor la Taxonomia UE.
Până în prezent, procesul de raportare a fost complex și costisitor din punct de vedere operațional. Noul act delegat de modificare a Taxonomiei UE, publicat la 8 ianuarie 2026, introduce măsuri de simplificare, menite să reducă sarcina de raportare, inclusiv: clarificarea pragurilor de materialitate, revizuirea cerințelor de raportare și, pentru prima dată, introducerea unei opțiuni de neaplicare temporară („opt out”) a cerințelor de raportare.
Aceste modificări se aplică raportărilor aferente exercițiilor financiare care încep la 1 ianuarie 2026, cu posibilitatea aplicării anticipate pentru exercițiul financiar 2025.
Alegerea cadrului de raportare pentru anul financiar 2025 — reguli vechi sau noi?
Pentru raportarea aferentă anului 2025, companiile trebuie să aleagă între actul delegat anterior și cel nou. Alegerea trebuie comunicată și aplicată în mod consecvent pentru toate raportările privind Taxonomia UE, nefiind permisă utilizarea selectivă a cerințelor din ambele versiuni.
Concret, companiile trebuie să includă în informațiile contextuale ale raportului de durabilitate o declarație care precizează ce set de cerințe de raportare au aplicat pentru exercițiul financiar 2025.
Prezentarea informațiilor comparative
Atunci când companiile aleg noile cerințe de raportare, informațiile comparative trebuie să prezinte indicatorii de performanță (KPI) aferenți exercițiului financiar 2024 exact așa cum au fost calculați inițial, conform cerințelor de raportare vechi.
Deoarece indicatorii din 2024 au fost pregătiți pe baza unei metodologii diferite, companiile trebuie să explice această neconcordanță în secțiunea de informații contextuale. Mai precis, trebuie clarificat faptul că indicatorii comparativi respectă regulile vechi, iar cei ai anului curent sunt calculați conform noilor reguli, aplicabile de la 1 ianuarie 2026.
În scopul îmbunătățirii comparabilității, entitățile pot recalcula în mod voluntar indicatorii comparativi utilizând noua metodologie, aceste informații putând fi prezentate ca informații suplimentare, fără caracter obligatoriu, în raportul administratorilor.
Opțiunea de neaplicare temporară („opt out”) pe o perioadă de doi ani
Noul act delegat introduce o opțiune de neaplicare temporară a cerințelor de raportare, aplicabilă instituțiilor financiare pentru exercițiile financiare 2025 și 2026 (raportate în anii 2026 și 2027).
Scopul este de a reduce temporar sarcinile de raportare și costurile asociate, în timp ce Comisia Europeană efectuează o revizuire aprofundată a criteriilor și cerințelor Taxonomiei UE, sprijinind astfel o implementare mai coerentă a cadrului pe întreaga piață.
Instituțiile financiare pot beneficia de această opțiune numai cu condiția să nu formuleze nicio afirmație, publică sau adresată părților interesate, privind alinierea activităților lor la Taxonomia UE. Pe durata perioadei de neaplicare, indicatorii cheie de performanță prevăzuți la articolul 8 pot fi înlocuiți cu următoarea declarație standardizată:
„Entitatea nu pretinde că desfășoară activități economice care se califică drept durabile din punct de vedere al mediului în temeiul articolelor 3 și 9 din Regulamentul privind Taxonomia UE.”
Opțiunea de neaplicare funcționează pe principiul „totul sau nimic”. Entitățile care optează pentru această facilitate sunt scutite de toate cerințele de raportare prevăzute la articolele 2–8 din actele delegate, inclusiv de raportarea Raportului activelor verzi (Green Asset Ratio – GAR). Raportarea parțială nu este permisă.
Cu toate acestea, chiar și în timpul exercitării opțiunii de neaplicare, companiile pot în continuare:
- Achiziționa produse care raportează indicatori de Taxonomie
- Investi în companii cu activități aliniate la Taxonomie
- Acorda credite care finanțează activități aliniate
- Menține raportările de aliniere anterioare (din exercițiile financiare 2023–2024)
Situații în care opțiunea de neaplicare nu este permisă
Opțiunea de neaplicare nu poate fi utilizată în cazul în care entitatea:
- Emite obligațiuni verzi (2026–2027) care pretind finanțarea unor activități aliniate la Taxonomie
- Oferă consultanță sau facilitează emisiuni de obligațiuni verzi aliniate
- Oferă sau gestionează produse financiare conform Art. 8 sau 9 din SFDR care pretind alinierea la Taxonomia UE
- Formulează orice afirmație de aliniere a activităților la Taxonomia UE
Materialitate
- Pragul de 10% pentru omiterea anumitor indicatori (specific instituțiilor de credit)
Activele pentru care scopul finanțării este cunoscut beneficiază de un tratament simplificat. Conform noilor reguli, dacă valoarea totală a acestor active reprezintă mai puțin de 10% din totalul activelor cu destinație identificată, instituțiile financiare nu mai sunt obligate să evalueze alinierea lor la Taxonomia UE. Aceste expuneri trebuie doar raportate separat, ca „expuneri nemateriale.” Această facilitate urmărește evitarea unui efort disproporționat pentru portofolii mici de finanțare cu scop specific.
ceastă simplificare nu se aplică în cazul expunerilor fără destinație specifică, precum creditele cu scop general, liniile de credit revolving sau investițiile de capital. Pentru acestea, instituțiile financiare trebuie să se bazeze în continuare pe indicatorii de Taxonomie raportați de contrapartidele lor.
- Pragul de 10% pentru omiterea anumitor indicatori (specific instituțiilor de credit)
Băncile beneficiază de o facilitate suplimentară de a putea omite anumiți indicatori din Anexa V a Actului delegat (KPI), cu condiția ca cifra de afaceri netă generată de activitățile acoperite de acei indicatori să reprezinte mai puțin de 10% din cifra de afaceri totală.
În acest scop, „cifra de afaceri netă generată de activitățile acoperite de acei indicatori” se referă la cifra de afaceri aferentă sferei de cuprindere a numitorului fiecărui KPI, astfel cum este definită la articolul 7 din actul delegat privind publicarea informațiilor.
În cazul Raportului activelor verzi (Green Asset Ratio – GAR), acest lucru înseamnă că este luată în considerare cifra de afaceri generată de expunerile incluse în sfera de aplicare prevăzută la articolul 7 alineatul (6), cum ar fi expunerile față de contrapartide care raportează în conformitate cu CSRD, expunerile eligibile din retail, expunerile imobiliare, expunerile față de administrațiile publice locale, precum și includerile voluntare.
Acest prag are ca obiectiv prevenirea unei raportări disproporționate, în situațiile în care anumite linii de activitate nu sunt semnificative din punct de vedere al materialității pentru activitatea globală a instituției de credit.


