Anul financiar 2024 a marcat începutul primului exercițiu de asigurare conform Directivei europene privind raportarea corporativă în materie de sustenabilitate (CSRD) pentru entitățile incluse în primul val de raportare, reprezentând un pas decisiv în standardizarea raportării de sustenabilitate la nivel european. Procesul a fost caracterizat de complexitate metodologică și de necesitatea adaptării rapide la cerințele Standardelor europene de raportare privind sustenabilitatea (ESRS), într-un context în care cadrul normativ și practicile de piață se află încă în fază incipientă. În continuare, vor fi analizate trei dimensiuni esențiale ale acestui proces: obligativitatea de raportare, implementarea procesului de asigurare în practică și constatările rezultate din primele misiuni de asigurare.
Obligativitatea de raportare
CSRD extinde semnificativ aria entităților obligate să raporteze informații privind sustenabilitatea, impunând respectarea standardelor ESRS și publicarea unei declarații integrate în raportul administratorilor. În România, transpunerea directivei s-a realizat prin Ordinul 85/2024, care stabilește cerințele de raportare pentru entitățile vizate. Pentru entitățile incluse în primul an de raportare, această cerință a însemnat nu doar elaborarea unui raport conform ESRS, ci și pregătirea pentru o misiune de asigurare independentă. Deși actul normativ nu menționează explicit standardul aplicabil pentru misiunile de asigurare, în lipsa unei alternative, misiunile s-au desfășurat în regim de asigurare limitată, conform Standardului internațional privind misiunile de asigurare 3000 (ISAE 3000), ceea ce presupune obținerea unui nivel moderat de încredere, proporțional cu natura și scopul misiunii. În continuare, cadrul legislativ european este în evoluție: pachetul „quick fix”, adoptat în iulie 2025, introduce măsuri de simplificare și extindere a perioadelor de aplicare phased-in pentru entitățile din prima categorie. De asemenea, se așteaptă transpunerea pachetului Omnibus, care va aduce ajustări pentru următoarele categorii de entități vizate (companii mari nelistate și IMM-uri), precum și inițiative de simplificare a ESRS și armonizare cu Taxonomia UE, menite să reducă sarcina administrativă și să crească gradul de comparabilitate.
Asigurarea în practică
Din punct de vedere procedural, exercițiul de asigurare a presupus verificarea coerenței între informațiile narative și cele cantitative și evaluarea robusteții proceselor de colectare a datelor necesare raportării. În lipsa unor practici consolidate, companiile au fost nevoite să dezvolte rapid procese interne, să stabilească responsabilități și să asigure trasabilitatea datelor într-un cadru de guvernanță încă în formare. În multe cazuri, a fost necesară o colaborare extinsă cu departamentele de raportare, financiar, HR și IT pentru a înțelege fluxurile de date, a identifica sursele primare și a evalua fiabilitatea metodelor de estimare, în special acolo unde s-au utilizat estimări sau date agregate pentru completarea indicatorilor ceruți.
Una dintre provocările majore întâmpinate a fost aplicarea conceptului de dublă materialitate și, implicit, definirea setului de impacturi, riscuri și oportunități (IRO) pe baza acesteia. Procesul a presupus evaluarea simultană a impactului asupra companiei și asupra mediului extern, fapt ce a condus la abordări metodologice foarte diferite între entități. Această variabilitate a ridicat probleme de comparabilitate și a necesitat o analiză critică din partea auditorilor pentru a evalua coerența și trasabilitatea deciziilor. În paralel, aplicarea cerințelor phased-in a generat incertitudini privind gradul de raportare necesar în primul an, în special pentru indicatorii sociali și cei referitori la lanțul valoric. Interpretarea acestor prevederi a fost neuniformă, ceea ce a impus o abordare flexibilă, dar fundamentată tehnic, pentru a evalua conformitatea minimă cerută de standarde.
Constatări
Pe baza analizei publicate de PricewaterhouseCoopers a primelor 100 de rapoarte CSRD, aproximativ 90% dintre rapoarte au provenit din cinci țări, multe fiind publicate înainte de transpunerea completă a directivei, ceea ce indică un grad ridicat de adopție voluntară. Dimensiunea declarațiilor a variat între 30 și peste 300 de pagini, iar numărul de IRO-uri raportate a oscilat între mai puțin de 15 și peste 80, cu o medie situată între 20 și 50. Clima a fost aproape universal considerată materială, iar aproximativ 75% dintre companii au publicat ținte net-zero și planuri de tranziție. În ceea ce privește emisiile Scop 3, raportarea a acoperit în medie jumătate dintre cele 15 categorii prevăzute, ceea ce confirmă că nu toate punctele de date au fost atinse în primul an. Majoritatea opiniilor emise au fost necalificate, semnalând un angajament real din partea companiilor. Totuși, au fost identificate zone de îmbunătățire, în special în ceea ce privește completitudinea punctelor de date cerute de ESRS și coerența între informațiile narative și cele cantitative. În multe cazuri, lipsa automatizării și dependența de surse multiple au generat incertitudini privind măsurarea și comparabilitatea.
Concluzie
Primul an de raportare și asigurare CSRD marchează începutul unei transformări majore în modul în care companiile abordează transparența și responsabilitatea. Este un proces aflat încă la început, în care regulile se clarifică, bunele practici se conturează, iar sistemele și capabilitățile se construiesc treptat. În anii următori, raportarea de sustenabilitate va evolua dintr-un exercițiu de conformare într-un mecanism de actualizare și rafinare continuă, capabil să ofere date robuste, comparabile și relevante pentru decizii strategice. Prioritățile imediate includ consolidarea mecanismelor de colectare și validare a datelor, automatizarea fluxurilor și documentarea riguroasă a ipotezelor utilizate în estimări. Cu toate acestea, rămân multe necunoscute și elemente care vor continua să evolueze în următorii ani, influențând atât complexitatea raportării, cât și nivelul de asigurare solicitat. Cadrul normativ se află într-o etapă de ajustare: la nivel european și național persistă incertitudini privind standardele aplicabile pentru asigurare, clarificarea cerințelor ESRS, pragurile de raportare și calendarul complet de implementare. Drumul nu va fi liniar, dar direcția este clară: către o raportare credibilă, uniformă și integrată în modelul de afaceri, care să consolideze încrederea pieței și să susțină tranziția către o economie sustenabilă.
