Criza creată de pandemia de COVID-19 a lovit piaţa autovehiculelor tradiţionale, însă segmentul maşinilor electrice şi hibrid înregistrează o creştere în această perioadă, cred Daniel Anghel şi Kenneth Spiteri, parteneri în cadrul PwC România.
”Pe fondul pandemiei de COVID-19, la nivel european piaţa autovehiculelor tradiţionale pe benzină şi diesel a fost foarte lovită de această criză, dar pe segmentul autovehiculelor electrice şi hibride vedem o creştere pentru că produsele au devenit mult mai atractive în noile condiţii. Pe piaţa locală vedem un interes din ce în ce mai mare pentru această categorie de vehicule, creşterea este substanţială faţă de anul trecut. Potrivit APIA, creşterea înmatriculărilor de astfel de vehicule este de 9%”, a declarat Daniel Anghel în cadrul emisiunii Business Insights with PwC.