Într-un context economic tot mai volatil, liderii funcțiilor financiare și de taxe nu mai pot conta pe metodele tradiționale pentru a aduce valoare în organizație. Automatizarea de rutină a atins un plafon al eficienței, iar noile reglementări – de la reformele fiscale globale la Actul european privind inteligența artificială – cer o regândire fundamentală a modului în care funcționează aceste departamente.
Inteligența artificială (AI), în special în formele sale evoluate – predictive analytics1 și agentic AI2 – rescrie regulile jocului.
De la o abordare financiară axată exclusiv pe funcțiile financiare („finance for finance”) la una orientată către susținerea întregului business („finance for business”)
Conform celui mai recent sondaj PwC Pulse Survey din iunie 2024, 58% dintre CFO declară că alocă mai mult timp investițiilor și implementării tehnologiei, iar 52% consideră că atragerea de talente cu competențe digitale este o prioritate ridicată. Prin urmare, transformarea digitală este o prioritate critică, care nu are neapărat în vedere implementarea de automatizări prin procese robotizate (RPA) sau a unor sisteme sofisticate de planificare a resurselor întreprinderii (ERP). Cele mai performante funcții financiare folosesc acum inteligența artificială pentru:
- anticiparea fluxurilor de numerar prin modele predictive,
- detectarea în timp real a anomaliilor financiare,
- modelarea scenariilor strategice și
- interacțiunea în limbaj natural cu datele, prin inteligența artificială generativă (GenAI).
Studiul PwC subliniază că aceste tehnologii inversează piramida valorii în finanțe: nu mai pornim de la procesare tranzacțională spre analiză, ci construim funcția în jurul intuiției strategice oferită în timp real.
Funcția fiscală în tranziție: între conformare complexă și arhitectură digitală
Transformările globale din zona reglementărilor fiscale – de la Pilonul II al OCDE, la cerințele extinse privind raportarea ESG și digitalizarea administrațiilor fiscale – pun o presiune fără precedent asupra funcțiilor fiscale. Studiul PwC Reframing Tax 2025 scoate în evidență o schimbare de paradigmă: funcția fiscală nu mai este doar un executor al conformării, ci devine un integrator de date, tehnologie și strategie, cu un rol esențial în poziționarea organizației în fața autorităților și a societății.
Studiul PwC din 2025 arată că:
- Funcția fiscală este solicitată să gestioneze o cantitate uriașă de date – peste 270 de puncte de date distincte per entitate doar pentru conformarea cu Pilonul II. În organizațiile mari, asta se traduce prin mii de puncte de colectat, validat și raportat, în fiecare an.
- Doar în jur de 50% dintre datele necesare pentru aceste noi cerințe sunt disponibile în sistemele ERP existente. Restul sunt răspândite în fișiere Excel, aplicații locale sau procese manuale, adesea fără control centralizat.
- Guvernanța datelor fiscale devine o prioritate strategică. Fără integrarea cu funcțiile de IT și financiar, și fără o strategie clară de date, funcția fiscală nu poate face față noilor cerințe de raportare automatizată și standardizată.
- Tehnologiile emergente precum AI generativ, automatizări inteligente (RPA) și data lakes3 devin esențiale pentru colectarea și validarea automată a datelor, pentru redactarea rapoartelor și pentru urmărirea în timp real a modificărilor legislative la nivel global.
Așadar, rolul liderului de taxe se redefinește: de la “protector al conformării” la “arhitect al rezilienței fiscale digitale”. Funcția fiscală nu mai este doar un centru de cost, ci o funcție critică pentru gestionarea riscurilor reputaționale și optimizarea valorii pentru acționari.
Organizațiile care investesc acum în tehnologie și competențe își vor poziționa funcția fiscală ca un activ strategic, capabil să ofere scenarii de impact fiscal în timp real, să susțină transformările de business și să construiască încredere în fața stakeholderilor (inclusiv autorități, investitori, clienți).
Prin agentic AI – tehnologia capabilă să „înțeleagă” contexte fiscale și să acționeze autonom – raportări complexe precum cele din prețuri de transfer, M&A sau revizuirea documentației multi-jurisdicționale pot fi realizate în câteva ore, nu săptămâni.
Așadar, funcțiile fiscale pot redeveni parteneri strategici în deciziile de business – dar doar dacă acestea își eliberează timpul de la sarcini repetitive prin tehnologii inteligente.
Outsourcing clasic sau parteneriate digitale?
Unul dintre cele mai relevante trenduri este regândirea modelelor operaționale ale funcțiilor suport, inclusiv cele fiscale și financiare. După un deceniu marcat de externalizări masive către shared service centres și BPO, organizațiile se confruntă astăzi cu o alegere strategică mai nuanțată:
Ce activități pot fi automatizate intern, prin tehnologii precum AI și RPA, și ce ar trebui externalizat către parteneri care aduc nu doar reduceri de costuri, ci și capabilități digitale avansate?
Modelul emergent este unul hibrid, în care:
- activitățile repetitive sunt automatizate intern;
- parteneriatele externe se bazează pe furnizori care integrează AI și cloud în livrarea serviciilor;
- echipele interne sunt reconfigurate pentru a se concentra pe planificare strategică, modelare fiscală și relația cu autoritățile.
Această transformare reflectă o tranziție de la outsourcing-ul tradițional, motivat de costuri, către ecosisteme operaționale digitale, flexibile și scalabile, care pot susține obiectivele de business în timp real.
O astfel de tendință este reflectată și în rezultatele studiului PwC Reframing Tax 2025, conform căruia 80% dintre companii analizează opțiuni de externalizare parțială a funcțiilor fiscale în următorii 3 ani, dar într-un cadru complet diferit față de outsourcing-ul clasic: accent pe calitate, scalabilitate și integrare cu instrumente AI.
Concluzie: un nou rol pentru liderii financiari și de taxe
Transformarea digitală nu mai este o opțiune – este un imperativ. AI-ul, utilizat inteligent și responsabil, poate transforma funcțiile financiare și fiscale în adevărați copiloți ai organizației: vizionari, predictivi, conectați la realitatea de business.
Întrebarea esențială pentru fiecare CFO: avem funcția pe care o cer strategia, investitorii și autoritățile de mâine? Sau doar cea care funcționa ieri?
Echipa PwC este alături de organizațiile care își regândesc funcțiile financiare și fiscale în era AI. Pentru a susține această tranziție, colaborăm activ cu lideri globali în tehnologie – de la AI generativ la platforme cloud – și integrăm aceste capabilități în cadrul abordării Connected Tax Compliance – un concept care asigura o combinație de expertiză fiscală, tehnologie scalabilă și infrastructură de guvernanță, prin care:
- datele sunt extrase și corelate din multiple surse,
- procesele de conformare sunt automatizate și standardizate,
- riscurile sunt monitorizate în timp real, iar deciziile pot fi anticipate, nu doar reactive.
Connected Tax Compliance nu este doar o soluție, ci o abordare modulară care le permite liderilor fiscali să treacă de la conformare defensivă la un model operațional proactiv, conectat la strategia companiei și la dinamica reglementărilor globale.
1 Analiza predictivă (eng. „predictive analytics”) reprezintă un set de tehnici statistice și instrumente de învățare automată care sunt utilizate pentru a analiza date istorice și a face previziuni cu privire la tendințe sau evenimente viitoare. Aceasta implică utilizarea de algoritmi avansați pentru a identifica modele și a evalua probabilitatea unor rezultate specifice, fiind extrem de valoroasă pentru procesele decizionale din diferite domenii, cum ar fi afacerile și finanțele.
2 Inteligența Artificială Agentică (eng. „agentic AI”) se referă la sisteme de inteligența artificială concepute pentru a acționa în mod autonom, luând decizii și executând acțiuni fără intervenția umană continuă. Aceste sisteme imită un agent cu propriile obiective și raționamente, capabil să interacționeze cu mediul înconjurător și să se adapteze la condiții schimbătoare.
3 Arhive centralizate conceput pentru stocarea, procesarea și securizarea unor cantități mari de date structurate, semi-structurate și nestructurate.



