Creșterile de taxe din ultimul an, decise în contextul nevoii urgente de reechilibrare a finanțelor publice, după ce deficitul bugetar a atins 9,3% din PIB în 2024, au afectat percepția investitorilor privind competitivitatea fiscală a României.
Creșterea cotei standard de TVA – de la 19% la 21% – și dublarea impozitului pe dividende – de la 8% la 16% – au fost printre măsurile cele mai costisitoare, cu impact direct pentru investitori pentru că au diminuat consumul și, implicit, vânzările companiilor, precum și profitabilitatea.
Percepția că România a devenit o economie mai scumpă atât din punct de vedere fiscal, cât și al costurilor cu forța de muncă s-a consolidat în ultimii ani, fiind totodată consecința unui parcurs firesc către convergența țării cu vestul Europei. Romania se confruntă cu provocarea fundamentală de a face tranziția de la un model de creștere bazat pe costuri reduse la unul bazat pe valoare adăugată ridicată, inovare și sofisticarea produselor. Pe măsură ce România se dezvoltă, salariile și costurile devin mai mari, antrenând creșterea cheltuielilor publice și, până la urmă, a fiscalității pentru a le susține. Prin urmare, avantajul unei destinații mai ieftine începe să se diminueze, iar România are nevoie și de alte stimulente pentru a atrage investiții noi. Recuperarea decalajelor și continuarea creșterii înseamnă ca România să fie în continuare atractivă, mai ales în competiția cu țări similare din regiune, inclusiv din perspectivă fiscală.
Cu toate majorările de taxe din ultimul timp, datele comparative arată totuși că România continuă să ofere taxe mai mici pentru companii decât multe state din Uniunea Europeană, în special prin raportare la marile economii occidentale, dar și față de unii dintre vecinii din regiune.
Impozitul pe profit: un avantaj stabil, păstrat în timp
Cea mai atractivă continuă să fie cota de 16% aplicată profiturilor corporative, singura care a rămas nemodificată din 2004 și care plasează România într-o poziție favorabilă în peisajul european. Ungaria rămâne lider regional cu o cotă de 9%, urmată îndeaproape de Bulgaria cu 10%, în timp ce Polonia și Cehia se situează la 19%, respectiv 21%.
Diferența devine și mai clară prin comparație cu vestul Europei: Germania combină impozitul federal, taxa de solidaritate și taxele locale, ajungând la o sarcină efectivă de aproximativ 30%, iar Olanda aplică 25,8% pentru profiturile care depășesc 200.000 EUR. Franța aplică o cotă de impozit pe profit de 25%, iar Italia de 24%.
Astfel, din punctul de vedere al taxării profiturilor, România rămâne constant în jumătatea competitivă a clasamentului, ceea ce reprezintă un mesaj important pentru investitorii care privesc dincolo de titlurile de presă.
De asemenea, faptul că guvernul a aprobat reducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) în acest an și eliminarea lui începând de anul viitor reprezintă o revenire la normalitate salutată de către investitori.
Impozitul pe dividende – mai aproape de media UE
Majorarea impozitului pe dividende de la 8% la 16% a fost, probabil, măsura cu cel mai mare impact asupra mediului de afaceri, pentru că dublează efectiv povara fiscală la distribuirea profitului către acționari. Această schimbare modifică poziționarea regională a României: de la unul dintre cele mai mici impozite pe dividende din UE, România trece acum peste Ungaria și Cehia (ambele cu cote de 15%) și se apropie de Polonia (19%). Bulgaria rămâne cea mai atractivă jurisdicție din regiune, cu un impozit pe dividende de doar 5%.
Totuși, România menține încă un avantaj comparativ față de marile economii vestice: Italia aplică un impozit pe dividende de 26%, Germania aproximativ 26,4%, Olanda circa 26,9%, iar Franța 30% prin flat tax-ul PFU, care combină impozitul propriu-zis cu contribuțiile sociale.
Cu alte cuvinte, România a pierdut un avantaj competitiv regional important, dar rămâne considerabil sub nivelul din vestul Europei. Pentru companiile cu structuri de distribuție planificate pe termen mediu, noul cadru înseamnă recalibrare, nu reașezare strategică.
Ajustarea TVA aliniază România la trendurile europene
Majorarea TVA a fost percepută ca „dureroasă”, fiindcă are impact direct în consum și, implicit, în coșul zilnic al populației. Privită însă în peisajul european, cota mărită aduce România în apropierea mediei europene.
În context regional, Ungaria aplică cea mai ridicată cotă TVA din UE (27%) de mai bine de un deceniu. Polonia practică 23%, Cehia 21%, iar Bulgaria 20%. Așadar, noua cotă TVA din România rămâne aliniată clusterului central-european. Economiile din vestul Europei au și ele niveluri similare: Italia – 22% Olanda – 21%, Franța – 20% și Germania – 19%
Provocarea pentru România este colectarea TVA. Decalajul de încasare (VAT gap) rămâne unul dintre cele mai ridicate din UE. În condițiile în care circa 30% din TVA-ul estimat rămâne necolectat din cauza neconformării sau a fraudelor, contribuabilii corecți sunt îndreptățiți să se simtă dezavantajați.
Îmbunătățirea colectării prin digitalizare (e-Factura, e-Transport, SAF-T) și reducerea fraudei poate aduce sume semnificativ mai mari decât majorarea de cotă și poate da un semnal pozitiv și investitorilor străini.
De la cote de impozitare la stabilitate și predictibilitate
Pentru investitori, competitivitatea fiscală nu se rezumă doar la cotele de impozitare, ci înseamnă și predictibilitate legislativă, administrare eficientă sau certitudine în aplicare. Iar aici cred că se află, de fapt, adevărata agendă de reformă pentru România în următorii ani:
- Stabilizarea cadrului fiscal și evitarea modificărilor repetate peste an, pentru ca investitorii să poată planifica pe 3-5 ani.
- Reducerea decalajului de TVA prin digitalizare și analiză de risc, în locul unor viitoare majorări de cote.
- Simplificarea interacțiunii contribuabil–ANAF, pentru ca beneficiul cotelor competitive să nu fie erodat de costuri administrative.
Într-adevăr, presiunea fiscală asupra companiilor a crescut în ultimul an, dar România continuă să fie o destinație atractivă în UE din punctul de vedere al taxelor. Pentru investitori, fundamentele fiscale susțin în continuare deciziile strategice, iar autoritățile au oportunitatea de a transforma această competitivitate într-un avantaj durabil prin reformă și prin stabilitate, nu prin recalibrări succesive.
O fiscalitate competitivă nu se măsoară doar în procente, ci în încredere, iar România are încă de lucrat la acest capitol.
