Sectorul de producție din România trece printr-o perioadă de maturizare, în care eficiența operațională și conformitatea fiscală devin priorități strategice pentru directorii financiari. În acest context, pierderile tehnologice – adesea tratate ca un aspect pur tehnic al producției – capătă o relevanță din ce în ce mai mare din perspectiva fiscală și a optimizării costurilor.
Conform Codului Fiscal si Normelor de aplicare, pierderile tehnologice incluse în norma proprie de consum necesară fabricării unui produs sunt cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit. În ceea ce privește TVA, pentru pierderile tehnologice încadrate în limitele stabilite de lege sau, în lipsa acestora, în limitele normei proprii de consum aprobate de persoana impozabilă, nu există obligația de ajustare a taxei. Ajustarea intervine doar pentru cantitățile care depășesc aceste limite.
Așa cum reiese din legislație și din jurisprudența relevantă în care instanțele – inclusiv Curțile de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție – au subliniat constant că deductibilitatea cheltuielilor/pierderilor este condiționată de existența unor documente justificative care să dovedească realitatea, necesitatea și legătura acestora cu activitatea desfășurată.
Ce sunt pierderile tehnologice și de ce contează pentru CFO
Pierderile tehnologice sunt acele pierderi productive care au un caracter obiectiv, sunt inerente procesului de fabricație și nu pot fi evitate în mod rezonabil.
În practică, pierderile tehnologice pot apărea în multiple etape ale ciclului productiv:
- Producție: Erori umane, erori de design, discrepanțe în lista de materiale (BOM), reglaje și utilizare echipamente, instrucțiuni de proces incorecte, defecțiuni ale utilajelor;
- Depozitare: Diferențe de inventar, pierderi în timpul transportului, plusuri și minusuri la inventariere.
Pentru directorii financiari, aceste pierderi reprezintă nu doar un cost operațional, ci și un potențial risc fiscal. Fără o documentație adecvată, cheltuielile aferente pot fi considerate nedeductibile, iar TVA-ul aferent poate fi refuzat la deducere.
Interesul crescut al autorităților fiscale
Recent, autoritățile fiscale din România manifestă un interes sporit față de modul în care companiile de producție își documentează și justifică pierderile tehnologice. În cadrul inspecțiilor fiscale, normele de consum și documentația aferentă pierderilor sunt analizate cu atenție, iar lipsa unor proceduri clare poate conduce la:
- Recalificarea cheltuielilor ca nedeductibile fiscal;
- Ajustări de TVA;
- Impunerea de penalități și dobânzi de întârziere.
Această tendință se înscrie într-un context european mai larg, în care transparența fiscală și conformitatea devin cerințe obligatorii, nu doar bune practici.
Consumul real versus consumul ideal: o distincție esențială
Un aspect frecvent neglijat în practică este diferența dintre consumul ideal (prevăzut în fișele tehnice sau BOM) și consumul real (înregistrat efectiv în producție). Pierderile tehnologice reprezintă tocmai această diferență – iar norma de consum trebuie ajustată periodic pentru a reflecta realitatea operațională.
Companiile care nu realizează această reconciliere se expun unor riscuri multiple:
- Subevaluarea pierderilor – conduce la marje de profit aparent mai mari, dar vulnerabile la corecții fiscale;
- Supraevaluarea pierderilor – poate ridica semne de întrebare în fața autorităților sau poate masca ineficiențe operaționale reale.
O abordare riguroasă presupune identificarea pierderilor pe fiecare subproces, documentarea cauzelor și stabilirea unor limite de normalitate bazate pe date istorice și benchmarking intern.
Beneficiile unei documentații solide
Implementarea unei proceduri clare pentru documentarea pierderilor tehnologice aduce beneficii care depășesc simpla conformitate fiscală:
- Minimizarea riscurilor in sfera TVA și impozit pe profit – documentația specifică poate susține deductibilitatea cheltuielilor și oferă suport în cazul unui control fiscal;
- Reducerea costurilor cu pierderile nedeductibile – contribuie direct la îmbunătățirea EBITDA;
- Vizibilitate asupra proceselor de producție – identifică subprocesele care necesită monitorizare mai atentă sau investiții în optimizare;
- Aliniere la cerințele de audit – facilitează atât auditul intern, cât și cel extern.
În plus, o astfel de procedură clarifică responsabilitățile în cadrul organizației: cine identifică pierderile, cine le validează, cine realizează înregistrările contabile și cum se corelează informațiile din departamentul de producție cu cele din financiar-contabil.
De unde să începi: pași recomandați
Pentru companiile care nu au încă o procedură formalizată, recomandăm o abordare în două etape:
- Evaluarea situației actuale
- Înțelegerea procesului tehnologic și identificarea punctelor în care apar pierderi;
- Analiza consumurilor reale versus cele din BOM;
- Evaluarea documentației existente și a tratamentului fiscal aplicat.
- Documentarea și formalizarea procedurii
- Stabilirea persoanelor responsabile pentru fiecare etapă;
- Corelarea informațiilor din producție cu înregistrările contabile;
- Elaborarea unui manual intern care să descrie norma de consum, tipurile de pierderi acceptate și documentele justificative necesare.
Această abordare structurată nu doar că reduce riscurile fiscale, ci oferă și o imagine clară asupra eficienței operaționale – un instrument valoros pentru orice director financiar orientat spre performanță.
Concluzie
Pierderile tehnologice nu mai pot fi tratate ca un subiect exclusiv tehnic, lăsat în sarcina departamentului de producție. În contextul actual – marcat de inspecții fiscale mai riguroase și de o presiune constantă asupra marjelor – documentarea corectă a acestor pierderi devine o prioritate strategică.
Pentru directorii financiari din companiile de producție, investiția în proceduri solide de documentare nu este doar o măsură de conformitate, ci o oportunitate de a reduce costurile, de a îmbunătăți profitabilitatea și de a construi o relație de încredere cu autoritățile fiscale.
