Dinu BumbăceaFiind întrebat de curând care a fost primul meu salariu și cât însemna raportat la salariul mediu, mi-am dat seama că, deși experiența profesională inițială îmi este încă foarte aproape afectiv, la scară istorică și din perspectiva transformărilor spectaculoase din ultimele trei decenii este foarte departe. Cu o creștere a câștigului mediu de 16 ori și a PIB-ului de peste 10 ori, România a intrat anul trecut în categoria țărilor cu venituri mari, conform Băncii Mondiale, cu un venit pe cap de locuitor de 12.630 dolari în 2019. Deși curentul de opinie este în genere pesimist și depreciativ față de starea noastră economică și socială, faptul că România a reușit să depășească precaritatea și a ajuns să aspire la dezvoltare în numai trei decenii este impresionant, mai ales dacă vedem că economia mondială este dominată cam de aceleași state de aproape un secol și că foarte puține țări au reușit performanța de a trece bariera în zona economiilor avansate în acest timp.
Sigur, este adevărat că se puteau face mult mai multe, dar și că ultimii 30 de ani nu au fost feriți de crize sau șocuri, unele mai grave decât criza catalizată de pandemie anul trecut. Dar chiar și în ultimul an, a avut loc o revenire rapidă a economiei aproape nesperată. Deja toate instituțiile financiare internaționale se așteaptă la o creștere economică pentru România de cel puțin 7% în 2021, confirmând optimismul liderilor de companii observat de sondajul PwC CEO Survey, care a arătat că încrederea în creșterea economică a atins în acest an un nivel record pentru ultimul deceniu. Însă nu există doar vești bune, iar problemele acumulate în ani se acutizează în situații incerte. Recuperarea nu are baze foarte solide, fiind antrenată de consum care, după un recul anul trecut, a accelerat și a alimentat inflația, în contextul creșterii deosebit de ample a prețurilor energiei și ale altor materii prime, precum și al problemelor de aprovizionare.
Citește și:
În România, istoric, creșterea economică a venit cu inflație, deficite externe mari, precum și cu un deficit bugetar care ar fi putut fi redus tocmai pentru că PIB-ul avansa. Într-o perioadă în care inflația a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii zece ani, apar multiple riscuri și incertitudini în economie, iar creditorii internaționali devin tot mai reticenți având în vedere situația fragilă a finanțelor publice. Deficitul bugetar mare nu a fost cauzat ca în alte state europene doar de resurse masive distribuite către companii, ci de rostogolirea și chiar majorarea unor cheltuieli deja dezechilibrate ale bugetului în raport cu ceea ce statul poate colecta din taxe și impozite. Implicit, aceste politici fiscale au mărit datoria publică, fapt ce îi îngrijorează pe liderii de afaceri care, din acest motiv, se așteaptă, potrivit CEO Survey, la modificări fiscale (77% dintre cei care răspuns).
Măsurile de sprijin pentru companii din partea guvernului – amânări la plata taxelor, amnistie fiscală etc – au fost binevenite și au atenuat șocul produs unor sectoare a căror activitate a fost restricționată anul trecut. Totuși, ele au însemnat 2-3 procente din PIB, după cum arată datele FMI, iar adâncirea deficitului până la 9% din PIB anul trecut a fost consecința cheltuielilor în creștere din ultimii ani care nu au fost raționalizate la timp. În aceste condiții, liderii de companii au spus că prioritatea principală pentru guvern este crearea unui sistem fiscal eficient. Mediul de afaceri înțelege că fără un sistem fiscal eficient care include atât legislația fiscală, cât și bugetul, nu va avea loc o creștere economică sustenabilă. În același timp, unele companii vor fi oricum afectate de retragerea măsurilor de sprijin guvernamental, pe lângă explozia costurilor cu energia, materiile prime și blocajele din aprovizionare. Prin urmare va crește riscul de restructurări și falimente, precum și de prelungire a presiunilor inflaționiste.
De altfel, nivelurile ridicate ale inflației în majoritatea economiilor avansate încep să genereze neliniște. Întrebarea este dacă e o evoluție temporară sau de durată? Analiza PwC Economic Outlook din septembrie sugerează că o perspectivă epidemiologică mai sigură ar duce ratele inflației treptat către niveluri acceptabile, pe măsură ce revenim încet la normalitate. Deși, notează aceeași analiză, modificările de politici (de exemplu, modificările fiscale) sau presiunile specifice unor sectoare (de exemplu, penuria de semiconductori care afectează producția de mașini) vor menține volatile ratele inflației, pe termen scurt.
Față de contextul recent creat de criza sanitară, alte evoluții cu impact mare în economie, existente precriză, vor avansa și vor forța multe schimbări importante pentru companii: noile tehnologii care transformă economia și societatea, inclusiv cerințele pentru forța de muncă, politicile de mediu și sustenabilitate care vin cu cerințe noi de conformare și cu o serie de noi reglementări. Multe dintre aceste evoluții sunt conștientizate în România. Liderii de companii planifică creșteri ale investițiilor în transformarea digitală, potrivit PwC CEO Survey 2021. Însă pe lângă investiții, companiile trebuie să regândească în mod fundamental modul în care operează sau lucrează pentru că transformarea digitală este o abordare strategică care înseamnă mult mai mult decât îmbunătățirea unor servicii sau produse prin tehnologie. Pe de altă parte, sectorul public a rămas în urmă cu foarte multe reforme absolut vitale în sănătate, educație sau infrastructură care influențează climatul investițional, dezvoltarea economiei și a societății, dar și cu gradul de digitalizare a serviciilor publice.
În ultimele trei decenii, România a făcut un salt însemnat, așa cum spuneam la începutul acestui articol, dar fără a urmări un plan strategic, ci beneficiind de oportunități, conjuncturi și de propriul potențial, fapt care a dus la decalaje între public și privat, între diverse sectoare sau regiuni ale țării.
În noul context plin de incertitudine, dar și marcat de transformări cu impact direct în viața afacerilor, a continua aleatoriu nu mai este posibil pentru că economia globală se află într-o altă paradigmă în care e nevoie de abordare sistematică pentru a obține: consolidare fiscală, sustenabilitate prin accelerarea decarbonizării, adoptarea tehnologiilor și transformarea digitală, infrastructură avansată, competențe superioare digitale și nu numai pentru angajați sau distribuție echitabilă a valorii în societate. Iar niciuna dintre acestea nu se pot realiza fără finanțare.
Deși navigăm într-o lume nesigură, cu riscuri, există o mare oportunitate, o promisiune pentru România în anii următori, reprezentată de PNRR și de cele 29 mld. euro care îi sunt alocate, din care jumătate reprezintă granturi.
Însă banii nu vin oricum, ci cu reforme în toate domeniile importante, de la politicile fiscale și sistemul de pensii, la administrație și justiție, reforme care vor fi monitorizate constant și care ar putea rezolva mare parte dintre problemele structurale ale economiei, pe care le menționam sumar, anterior. Practic, PNRR poate fi acea strategie sau acel proiect de țară de care mulți au vorbit, dar care a lipsit în ultimii 30 de ani și care este extrem de necesar pentru că lumea evoluează și România trebuie să țină pasul. Economia globală s-ar putea dubla până în 2050, depășind cu mult creșterea populației, datorită îmbunătățirilor continue ale productivității bazate pe tehnologie, după cum estimează raportul PwC Lumea în 2050. Piețele emergente ar putea crește în medie de două ori mai repede decât economiile avansate (G7) dacă își consolidează instituțiile și infrastructura în mod semnificativ. Schimbările la nivel global oferă potențial de creștere pentru o țară ca România care este avantajată de contextul european. Condițiile de dezvoltare există, va depinde doar de materializarea capacității interne, dar și de ambiția noastră colectivă, astfel încât următorii 30 de ani să fie mai buni decât ultimii 30.
