După mai mult de cinci ani de promisiuni, săptămâna trecută a fost publicat ordinul ANAF 1783, care actualizează lista de mari contribuabili care cuprinde 3.364 companii, cu 424 mai multe decât în lista precedentă. Dintre acestea, 1.801 companii intră în premieră în “Liga Campionilor” impozitării din România.
O analiză din perspectiva distribuției geografice ne arată că top-ul este dominat în continuare de Municipiul București, 40% din totalul noilor mari contribuabili fiind localizați în capitală. În alte județe distribuția marilor contribuabili rămâne relativ similară situației precedente, cu o creștere mai mare (i.e. cu aproape 2%) a contribuabililor mari din regiunea Cluj.
Din punct de vedere a industriilor din care fac parte cei 1.801 de contribuabili mari noi, majoritatea companiilor derulează activități de comerț (38,5% fiind antrenați în vânzările angro și cu amănuntul). De asemenea, o mare parte din societățile care s-au regăsit în lista nouă activează în domeniul producției (aproximativ 21%) și al serviciilor din domeniul IT și al comunicațiilor (aproximativ 7%).
Merită evidențiat că cea mai mare parte a noilor mari contribuabili a fost inclusă pe lista în baza criteriului de bază valoric agregat (respectiv 1.640 din 1.801), și doar 6 companii noi au fost incluse în noua listă în baza criteriului specific al activității desfășurate, toate activând în sectorul serviciilor financiare.
De asemenea din analiza noastră remarcăm că peste 60% din companii care s-au regăsit în lista nouă fie sunt deținute în proporție de mai mult de 25% de către alte companii fie dețin cote de participare în valoare ce depășește 25% în alte companii.
Totodată, chiar dacă în ultimii doi ani, practica și tehnicile de inspecție fiscală, au fost impactate de situația sanitară (i.e.: un dialog precar pe substanța tranzacțiilor documentate în dosarul prețurilor de transfer, generat de “mutarea” discuțiilor în mediu telefonic), în practică, am putut observa o creștere în cuantumul ajustărilor de prețuri de transfer (de exemplu, 2 miliarde de lei la nivelul anului 2020). O posibilă cauză ar putea fi mențiunile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce include direcții explicite, menite să accelereze ritmul de stabilire/încasare a veniturilor la bugetul de stat, printre acestea una dintre ele regăsindu-se fiind și creșterea numărului de inspecții fiscale cu 10% până la finalul anului 2025.
Aderarea la această categorie de contribuabili reflectă în mod direct performanțele pozitive obținute în activitatea desfășurată, dar vine la pachet și cu o serie de cerințe noi de conformare voluntară ce trebuie îndeplinite în perioada următoare.
Din perspectiva legislației fiscale din domeniul prețurilor de transfer, impactul imediat, vizibil pentru noii mari contribuabili este, desigur, obligativitatea pregătirii anuale a dosarului prețurilor de transfer (până la data depunerii declarațiilor fiscale anuale de impozit pe profit), în condițiile depășirii unor praguri de materialitate a tranzacțiilor intra-grup (200.000 EUR pentru dobânzi; 250.000 EUR în cazul serviciilor; și/sau 350.000 EUR în cazul tranzacțiilor cu bunuri tangibile și/sau intangibile).
Ce ne arată experiența practică?
Dincolo de cerințele de documentare anuală, experiența practică ne-a arătat că apar o serie de alte implicații care nu sunt neapărat vizibile la o analiză sumară a prevederilor legale. Astfel, în cazul marilor contribuabili este mai alertă și monitorizarea constantă a schimbărilor din activitatea acestora, fluctuațiile frecvente sau de cuantum ridicat în nivelul profitabilității/ a valorii activelor, înregistrarea recurentă de pierderi sau simpla existență a anumitor tipologii de tranzacții (i.e. plăți de redevențe), fapt ce antrenează în primă fază controale inopinate, care generează în marea majoritate a cazurilor și inspecții fiscale de fond.
În mod evident, atenția și focusul în cazul marilor contribuabili, unde și miza fiscală are altă anvergură diferă mult de situațiile în care societatea activa cu calitatea de contribuabil mic sau mijlociu. Acesta fapt este evident și din logica construcției prevederilor legale, care diferențiază pe zona prețurilor de transfer între cerințe pentru mari contribuabili și restul categoriilor.
De asemenea, dincolo de amenzile pentru neprezentarea documentației (de pâna la 27.000 lei), o atenție sporită trebuie acordată situațiilor care pot activa mecanismul prin care inspectorii fiscali au dreptul de a estima/ajusta prețurile de transfer fie în lipsa unei documentații anuale a prețurilor de transfer, fie în contextul prezentării unei documentații incomplete. Definiția dată de legislație documentației incomplete este una care lasă loc mult abordărilor arbitrare, și în lipsa unei înțelegeri adecvate asupra noțiunii de dosar incomplet, finalitatea verificărilor fiscului poate să nu fie cea dorită de societate.
Dincolo de implicațiile directe a reîncadrării acestor 1.801 companii în mari contribuabili, sunt și aspecte calitative de avut în vedere, pe care le-am observat recent, de când prețurile de transfer au ajuns în topul atractivității pentru echipele de control. Spre exemplu, documentarea anuală ridică și problema potențială a necesității realizării de ajustări de prețuri de transfer, la finalul fiecărui an de analiză. Se pune în mod evident problema analizării implicațiilor unor astfel de ajustări, inclusiv a implicațiilor de natură contabilă, TVA sau valoare în vamă. Ajustările voluntare de prețuri de transfer pot implica corecții de natură contabilă sau depunerea unor declarații rectificative iar neanalizarea la timp a acestor implicații poate genera imposibilitatea de a mai face astfel de corecții în anii fiscali subsecvenți. O abordare în care indicatorul de profitabilitatea nu a fost calculat corect sau calculat prin includerea/omisiunea unor categorii de cheltuieli (cum ar fi cheltuielile de natură excepțională) care pot să fi sau nu aferente tranzacției documentate generează aproape întotdeauna ajustări de prețuri de transfer.
O altă tipologie de situații problematice poate fi cauzată și de termenul de finalizare al dosarului prețurilor de transfer (până la termenul de depunere a declarației de impozit pe profit) respectiv momentul finalizării situațiilor financiare. De cele mai multe ori apar diferențe și documentarea anuală trebuie aliniată, inclusiv din perspectiva acestora.
Mai mult, dacă până acum câțiva ani, simpla transcriere anuală a dosarelor prețurilor de transfer pregătite central se putea dovedi suficientă, în prezent, acțiunile de inspecție în zona prețurilor de transfer exced, aproape fără excepții, simpla parcurgere a documentației de către inspectori.
Echipele de control au un arsenal mai sofisticat: Implicații
Am fost plăcut surprinși în ultimii ani de creșterea exponențială a gradului de specializare a echipelor de inspecție din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF, pe zona de administrare a marilor contribuabili. Trecuți prin focurile multor acțiuni de control finalizate în ultimii ani, inclusiv din zona controalelor multilaterale (fapt ce a implicat contact și dezbateri de o anumită anvergură cu alte administrații fiscale, experimentate pe zona prețurilor de transfer), inspectorii ce verifică marii contribuabili au acum un arsenal mult mai sofisticat de tehnici de control, față de situațiile cu care ne confruntăm încă în zona contribuabililor mici și mijlocii. Discuțiile nesfârșite din trecut privind studiul de analiză comparativă, calitatea comparabilelor selectate și ajustările rezultate din eliminarea anumitor societăți din eșantionul final de comparabile sunt acum înlocuite de discuții pe substanța economică a tranzacției sau profil funcțional.
Tehnicile de control variază de la recurgerea la analiza unor surse de informații externe (documente și informații obținute de la partenerii comerciali, articole din presă sau postări pe rețelele de socializare) la analizarea surselor de informații interne, proprii societății (fișe de post, proceduri și metodologii de lucru, roluri ale angajaților proprii din bazele de date, interviuri cu angajații societății).
În esență, dosarul prețurilor de transfer este o necesitate legală, dar experiența practică în contextul inspecțiilor fiscale derulate în zona marilor contribuabili a arătat că acesta poate să fie insuficient din perspectiva nivelului de informații solicitat în context de control. Realitatea operațională este la fel de importantă iar în marea majoritatea a cazurilor situațiile care generează dispute pornesc tocmai din lipsa de aliniere a informațiile incluse în dosarul prețurilor de transfer și aceasta.
Este important de reținut pentru cei nou veniți în acest grup că, deși obligația de pregătire anuală a dosarului prețurilor de transfer se aplică doar începând cu anul fiscal 2022, în cazul inițierii unei acțiuni de verificare a prețurilor de transfer, perioada ce va fi verificată de inspectori va fi desigur cea cuprinsă de perioada de prescripție, de cinci ani. Cu atât mai mult în situațiile în care există tranzacții intragrup de natură recurentă, care s-au derulat și anterior anului de referință pentru clasificarea de mare contribuabil. Singura diferență care intervine din perspectivă legală este dată de termenul de prezentare a dosarului prețurilor de transfer, respectiv 10 zile pentru primul an fiscal de mare contribuabil și 30 de zile în cazul perioadelor anterioare.
În concluzie, recomandăm celor 1.801 de noi mari contribuabili în primă fază să se asigure că respectă noile cerințe de conformare, inclusiv cele legate de prețuri de transfer. În plus, pentru restul perioadei deschise controlului, recomandarea noastră este ca aceste companii să valideze existența unei documentații robuste de prețuri de transfer, verificată local, și să evalueze ce grad de confort au (inclusiv din perspectivă operațională) pentru a-și susține poziția fiscală în fața inspectorilor fiscali ai Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.
