Features PwC, La cafea cu un executiv Retail & Consumer

ZF/PwC La cafea cu Mihai Marcu, MedLife: Ca antreprenori, suntem apropiaţi de modelul american, mai mult decât de modelul european. Aş putea spune că România este America.

Dacă mă uit la antreprenorii României, la ceea ce văd în jurul meu, cred că avem o mentalitate mai apropiată de modelul american. America? Aş putea spune că România este America

”Dacă mă uit la antreprenorii României, la ceea ce văd în jurul meu, cred că avem o mentalitate mai apropiată de modelul american. America? Aş putea spune că România este America“, a spus Mihai Marcu, preşedinte şi CEO, dar şi cel mai mare acţionar individual al MedLife, o companie listată la Bursă care acum are o capitalizare de 640 mil. de euro, în discuția cu Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias, și Cristian Hostiuc, Director editorial Ziarul Financiar

Puteți citi interviul integral aici.

„Am venit în 2004, fac acum 21 de ani, am preluat un business de 1,5 mil. de dolari care acum are afaceri de 555 milioane de euro, cu peste 12.000 de angajaţi şi colaboratori “, spune Mihai Marcu. MedLife a ajuns aici printr-un model de business extrem de interesant, achiziţionând clinici independente şi spitale, dezvoltate de medici.

„După ce am cumpărat atât de multe firme, 94, nu cred că există cineva care să aibă o experienţă mai mare în acest domeniu decât a noastră“, menţionează Marcu. 

Fiind implicată în zona de M&A (fuziuni şi achiziţii), Anda Rojanschi spune că MedLife are, în piaţă, o bună reputaţie de integrare a acestui model de tip private equity.

Anda Rojanschi a participat la mai multe tranzacţii atât de partea lui MedLife, adică la cumpărare, dar şi de partea celui care a vândut în alte tranzacţii. Amândoi şi-au adus aminte de una dintre cele mai interesante tranzacţii, în care MedLife a cumpărat spitalul Muntenia din Piteşti de la SIF Muntenia, practic peste noapte.

Share
Share
Share