Anul 2026 reprezintă o bornă importantă în procesul de digitalizare a raportărilor fiscale din România fiind primul an în care toate companiile au obligația de a pregăti și depune declarația SAF-T. Noutatea constă în extinderea obligației și asupra contribuabililor mici, pentru anul fiscal 2025.
Procesul de raportare SAF-T presupune depunerea a trei tipuri de declarații: raportarea lunară, declarația de active și declarația de stocuri. Declarația SAF-T pentru active (SAF-T Assets) trebuie depusă odată cu situațiile financiare anuale, respectiv în luna mai pentru companiile al căror exercițiu financiar coincide cu anul calendaristic. În schimb, declarația SAF-T pentru stocuri se depune doar la solicitarea autorităților fiscale, într-un termen de cel puțin 30 de zile de la primirea cererii.
Deși, din punct de vedere tehnic, procesul nu este unul anevoios, depunerea declarației SAF-T pentru active presupune un grad ridicat de dificultate, ca urmare a complexității datelor solicitate și a corelărilor necesare între acestea. La rândul său, declarația SAF-T privind stocurile aduce provocări semnificative, generate de volumul datelor raportate și de dinamica operațiunilor reflectate în declarație.
Izabela Stoicescu, Director, Anca Lungeanu, Senior Manager, și Ana Lamba, Senior Consultant, au discutat aceste aspecte în episodul PwC Talks about: Declarația SAF-T pentru stocuri și active – cum se pregătesc contribuabilii pentru depunerea acestor declarații în 2026.
Puteți urmări PwC Tax Talks aici:
Câteva declarații din acest episod:
Factorii care cresc gradul de dificultate al declarațiilor SAF-T pentru active sunt:
– nivelul ridicat de detaliu cerut de ANAF, care presupune raportarea unor informații ample pentru fiecare activ (precum valoarea, amortizarea, reevaluările sau casările). Deși aceste date există, ele nu sunt întotdeauna disponibile în formatul sau structura solicitate de schema SAF-T.
– limitările sistemelor ERP: nu toate pot genera automat fișiere conforme SAF-T, ceea ce face necesare intervenții manuale asupra datelor.
– validarea tehnică în DUKIntegrator poate fi dificilă, întrucât mesajele de eroare nu sunt întotdeauna clare.
În plus, lipsa unor teste oficiale de consistență publicate de ANAF obligă contribuabilii să își verifice datele independent, ceea ce scoate la iveală o serie de situații atipice precum: raportarea activelor complet amortizate, dar încă în uz, tratamentul investițiilor în curs și al modernizărilor, gestionarea activelor cu reevaluări multiple și stabilirea responsabilității de raportare în cazul leasingului financiar, unde obligația revine utilizatorului, nu finanțatorului.
În ceea ce privește declarația SAF-T privind stocurile, nu vorbim de un registru relativ stabil, ci de un flux continuu: intrări, ieșiri, transferuri, ajustări, consumuri, retururi. Toate acestea trebuie reflectate corect și consecvent în SAF‑T, ceea ce face exercițiul, de multe ori, mai anevoios decât în cazul activelor.
Un alt element cheie este dependența de procesele operaționale. La Assets, datele sunt gestionate preponderent de zona financiar‑contabilă. La Stocuri, însă, SAF‑T scoate în evidență interfața dintre contabilitate, logistică și aprovizionare, cu implicații care pot ajunge, în funcție de caz, până la producție sau raportările Intrastat.
În practică, raportarea SAF‑T Stocuri poate deveni mai complexă și din perspectiva colectării datelor, mai ales în cazul companiilor care își externalizează gestiunea stocurilor sau folosesc mai multe sisteme operaționale.
În ceea ce privește aspectele la care se uită ANAF când vine vorba de verificarea acestor declarații, în cazul SAF-T Assests, autoritatea fiscală se concentrează pe corectitudinea și coerența informațiilor privind activele fixe și este verificată logica economică și fiscală a modului în care ele evoluează în contabilitatea companiei.
Pentru SAF‑T Stocuri, abordarea este diferită, analiza se concentrează pe trasabilitatea și coerența fluxurilor de stoc: cum intră bunurile în companie, cum circulă intern și cum ies din gestiune.
Un element comun și foarte important pentru ambele declarații este faptul că se raportează inclusiv balanța aferentă perioadei de raportare. Acesta poate fi, de regulă, punctul de plecare pentru verificările ANAF.
În concluzie, atât declarația SAF‑T pentru active, cât și cea pentru stocuri presupun mai mult decât o simplă cerință de raportare tehnică. Ele implică o bună înțelegere a datelor contabile, a fluxurilor operaționale și a logicii economice din spatele acestora, precum și o coordonare strânsă între funcțiile financiare și operaționale. În acest context, o pregătire riguroasă și o verificare atentă a datelor devin esențiale pentru a reduce riscurile de neconformare și pentru a asigura un dialog coerent cu autoritățile fiscale.
Urmăriți alte podcasturi pe teme de fiscalitate pe blogul PwC România aici.
