Features

Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România: Să ne întrebăm ce putem face noi pentru România, nu doar ce poate face România pentru noi!

Va transforma Fintech industria financiară? Cu siguranţă, concluzionează studiul global PwC Fintech Report 2019. Întrebarea nu mai este dacă, ci cum şi cât de rapid vor profita jucătorii din industrie de oportunităţi pentru a creşte şi a se diferenţia pe piaţă. Cei care au arătat deschidere faţă de noile tehnologii încă de la apariţia lor remodelează industria, astfel că adoptarea unei strategii centrate pe Fintech devine o necesitate. Potrivit studiului menţionat, trei sferturi dintre liderii industriei financiare la nivel global spun că îşi vor intensifica investiţiile Fintech în următorii doi ani, iar peste 90% cred că, în acest mod, îşi vor majora veniturile.

Arătam în primul articol care a deschis seria de analize PwC România – publicate săptămânal în ultimele două luni de Ziarul Financiar -, că încrederea este liantul oricărei construcţii sociale, economice şi politice durabile, fiind, aş adăuga, o resursă cel puţin la fel de importantă ca resursele naturale sau financiare datorită forţei ei de a mobiliza tot ce este mai bun într-o societate pentru a-şi atinge potenţialul maxim de dezvoltare. Aşa se explică de ce ţări cu resurse extraordinare nu reuşesc să iasă din sărăcie în timp ce altele aproape lipsite de resurse ocupă locuri fruntaşe în clasamentele globale ale nivelului de trai. 


Din secțiunea Features, citiți și:
Share
Share
Share