COVID-19

IMM-urile vor primi credite bancare garantate de stat, la dobânzi subvenționate. Care sunt schemele de ajutor de stat aprobate

Aproape 40.000 de IMM-uri românești vor avea acces la credite bancare în condiții preferențiale pentru asigurarea continuității activității și plata personalului angajat pe perioada pandemiei, până la 31 decembrie 2020. România a cerut aprobarea Comisiei Europene pentru două scheme temporare de ajutor de stat: garanții de stat pentru credite acordate în vederea realizării de investiții / linii de credit pentru capital de lucru, respectiv granturi directe pentru acoperirea dobânzilor și comisioanelor generate de aceste credite.

Au contribuit și:

Aproape 40.000 de IMM-uri românești vor avea acces la credite bancare în condiții preferențiale pentru asigurarea continuității activității și plata personalului angajat pe perioada pandemiei, până la 31 decembrie 2020. România a cerut aprobarea Comisiei Europene pentru două scheme temporare de ajutor de stat: garanții de stat pentru credite acordate în vederea realizării de investiții / linii de credit pentru capital de lucru, respectiv granturi directe pentru acoperirea dobânzilor și comisioanelor generate de aceste credite.

Schema de ajutor de stat propusă prin OUG 42/2020 are ca scop modificarea cadrului legislativ existent în ceea ce privește sprijinul acordat IMM-urilor (i.e. IMM Invest România, astfel cum acesta a fost aprobat prin OUG 110/2017) și are ca scop asigurarea accesului IMM-urilor la credite bancare în condiții preferențiale pentru asigurarea continuității activității și plata personalului angajat pe perioada pandemiei, până la 31 decembrie 2020. Modalitatea concretă de accesare a sprijinului financiar promis urmează să fie detaliată în norme metodologice. Anterior implementării, schema de ajutor de stat aprobată prin OUG 42/2020 va fi supusă analizei și aprobării de către Comisia Europeană. 

Cine sunt beneficiarii eligibili?

Pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei IMM-urile din toate sectoarele, cu excepția celor din industria jocurilor de noroc și pariurilor, producția sau comercializarea de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, activități de investigare și protecție, dacă îndeplinesc criteriile de eligibilitate de mai jos:

  • nu se aflau în dificultate la data de 31 decembrie 2019 în sensul Regulamentului (UE) nr. 651/2014, dar care s-au confruntat cu dificultăți sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza pandemiei de COVID-19;
  • nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanțelor Publice sau instituția de credit care acordă finanțarea;
  • nu figurează cu credite restante în ultimele 6 luni anterioare datei de 31 decembrie 2019 sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A-C din baza de date a C.R.C (Centralei Riscului de Credit), inclusiv cu privire la finanțările de tip leasing;
  • nu se află în interdicție de a emite cecuri / bilete la ordin;
  • împotriva lor nu s-a deschis procedura insolvenței;
  • prezintă garanțiile colaterale solicitate și îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate impuse de instituția financiară;
  • nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul central sau, dacă înregistrează, se obligă să le achite din creditul acordat în cadrul programului;
  • depun un document scris prin care se angajează să nu disponibilizeze personalul existent de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență până la 31 decembrie 2020, cu mențiunea că întreprinderea poate organiza programul de lucru al salariaților în funcție de evoluția activității curente a acesteia.

În ce constau schemele ajutor gândite de Guvern

IMM-urile vor putea accesa credite între 500.000 lei și 10 milioane de lei, la dobânzi subvenționate de către stat, acordate pe o perioadă de maximum 72 de luni. Atenție, vor exista și comisioane de risc. 

1. Garanții de stat pentru împrumuturi bancare 

Statul poate acorda garanții de până la 80% din valoarea finanțării pentru întreprinderi (exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente). În cazul microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici, garanția de stat poate ajunge la 90% din valoarea creditului. 

Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui singur beneficiar este de cel mult 10.000.000 lei, cu următoarele precizări:

  • În cazul creditelor pentru capital de lucru, valoarea maximă finanțată poate fi 5.000.000 lei; 
  • În cazul creditelor pentru investiții, valoarea maximă finanțată poate fi 10.000.000 lei.

Aceste plafoane nu echivalează cu suma efectiv împrumutată. Astfel, un beneficiar eligibil va putea accesa efectiv un credit egal cu valoarea cea mai mare dintre:

  • Dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii doi ani de activitate;
  • 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut  sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019;
  • O valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități, acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni.

Pentru creditele / liniile de credit acordate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, valoarea maximă a creditului acordat nu poate depăși 500.000 lei (pentru microîntreprinderi), respectiv 1.000.000 lei (pentru întreprinderile mici).

În plus, o altă măsură de sprijin pentru toate categoriile de finanțări amintite anterior constă în subvenționarea de către stat a dobânzilor aferente creditelor / liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru (pentru toate categoriile de IMM-uri) / investiții (nu se aplică pentru finanțările acordate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici), în proporție de 100%. Perioada de subvenționare a dobânzii vizează perioada dintre data acordării creditului și până la 31 decembrie 2020, însă această măsură este condiționată de aprobarea anuală a subvenției printr-un act normativ distinct.

Durata maximă a finanțărilor este de 72 de luni în cazul creditelor pentru investiții, fără posibilitate de prelungire. În cazul creditelor / liniilor de credit pentru capitalul de lucru, durata maximă a finanțărilor este de 36 de luni, cu posibilitatea prelungirii.

2. Ajutor de stat sub formă de granturi directe 

Ministerul Finanțelor Publice va percepe anumite comisioane de risc, care vor putea fi însă acoperite prin granturile directe acordate în baza OUG 42/2020. Astfel, IMM-urile care au contractat credite garantate conform programului beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat dintre valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare și a dobânzilor aferente finanțării acordate, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 800.000 EUR per întreprindere (cu excepția întreprinderilor din sectoarele agriculturii, pisciculturii și acvaculturii, unde limitările sunt de 100.000 – 120.000 euro). 

Schema de ajutor de stat este valabilă până la data de 31 decembrie 2020, iar perioada în care se poate efectua plata grantului este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor OUG 42/2020 și data de 31 martie 2021, inclusiv, cu posibilitatea prelungirii.

Bugetul acestei scheme de ajutor de stat este de 161 milioane euro, iar plafonul maxim de garantare este de aproximativ 3,1 miliarde euro. 


Puteți citi și:
Share
Share
Share