Monica Todose
Aranjamentele transfrontaliere unilaterale, ce implică excepții de la reguli agreate la nivel internațional, acordate de autoritățile fiscale locale, așa numitele ”safe harbour” sau ”zone de siguranță”, dar și activele necorporale greu de evaluat („hard to value intangibles”) sau acele tranzacții ce implică reorganizări ale afacerii, în cadrul aceluiași grup, vor trebui raportate autorităților fiscale.
Condițiile în care acestea devin raportabile sunt detaliate în Directiva privind raportarea obligatorie și schimbul de informații (denumită generic DAC6). Care sunt, deci, situațiile în care societățile locale trebuie să își pună problema existenței unor tranzacții raportabile din perspectiva prețurilor de transfer?
Directiva DAC6 își propune să combată aranjamentele de planificare fiscală potențial agresive, cu caracter transfrontalier ce sunt identificate pornind de la o listă cu caracteristici și elemente ale tranzacțiilor realizate în mai multe jurisdicții ce ar putea oferi indicii că acestea sunt derulate în scopul evitării obligațiilor fiscale sau pentru obținerea unui avantaj fiscal.
Deși incidența situațiilor raportabile în ceea ce privește semnul distinctiv aferent prețurilor de transfer pare să fie mai scăzută, în practică, societățile din România trebuie să își pună problema existenței unor tranzacții raportabile în cel puțin două dintre situațiile enunțate în legislație.
Ce spune Directiva – În principiu, DAC6 vorbește despre două categorii mari de semne distinctive: cele care trebuie să treacă de un test suplimentar pentru a fi raportabile, numit testul beneficiului principal, și cele care sunt raportabile direct.
În ceea ce privește prețurile de transfer, semnele distinctive vorbesc despre tranzacții direct raportabile, independent de testul beneficiului principal.
Semne distinctive – Un prim semn distinctiv îl reprezintă așa zisa categorie a regulilor de tip ”Safe harbour” unilaterale. În mod absolut corect, la momentul transpunerii directivei în legislația națională, Ministerul Finanțelor Publice a dat noțiunii ”safe harbour” sensul oferit de Liniile directoare emise de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind prețurile de transfer.
Practic, dacă un stat decide unilateral să implementeze un set de reguli speciale pentru o anumită categorie de contribuabili sau tranzacții din perspectiva prețurilor de transfer, aplicabile doar în acea jurisdicție, se poate spune că acolo avem reguli de safe harbour unilateral.
Cel de-al doilea semn distinctiv, “hard to value intangibles”, vizează acele tranzacții ce implică active necorporale sau drepturile asupra acestora pentru care, la momentul transferului lor între întreprinderi asociate, nu există elemente comparabile fiabile și la data la care a fost încheiată tranzacția, previziunile privind viitoarele fluxuri de numerar sau veniturile preconizate a fi obținute din activul necorporal transferat sau ipotezele utilizate în evaluarea activului necorporal sunt foarte incerte, generând dificultăți în preconizarea nivelului final de succes al activului necorporal la momentul transferului.
În toate situațiile în care în cadrul tranzacțiilor intra-grup are loc un transfer de active cu caracter, unic, care sunt greu evaluabile la momentul transferului, intervine obligație de raportare, din perspectiva schemelor raportabile sub Directiva DAC 6.
Cel de-al treilea semn distinctiv se referă la acele tranzacții care au ca efect scăderea profitului impozabil pe viitor. Astfel, legislația în vigoare instituie obligații de raportare în cazul acelor „aranjamente transfrontalier care implică un transfer transfrontalier de funcții și/sau riscuri și/sau de active în interiorul unui grup, dacă veniturile anuale preconizate, determinate înainte de a calcula impactul dobânzilor și al impozitelor asupra acestora (EBIT), în perioada de 3 ani ulterioară transferului, de către entitatea/entitățile între care se realizează transferul, sunt mai mici de 50% din EBIT anuale preconizate de către această entitate/aceste entități care efectuează transferul dacă transferul nu ar fi avut loc.” Practic, în toate situațiile de reorganizare ale afacerii, ce implică relocări de activități între entitățile membre ale unui grup intervine necesitatea și obligația legală a analizării tranzacției respective, inclusiv din perspectiva cerințelor de raportare DAC6.
Citește și:
Ce se întâmplă în practică
Un prim caz este cel al existenței unor prevederi legale care ar putea intra sub incidența definiției de “safe harbour” unilateral. Astfel, OP ANAF 442/2016 conține prevederi care permit ca, în cazul unei anumite categorii de tranzacții aferente anumitor categorii de contribuabili, care se situează sub pragurile de valoare indicate în actul normativ anterior menționat, să fie exonerate de la documentare din perspectiva prețurilor de transfer, ca excepție de la regulile generale de întocmire a dosarului prețurilor de transfer existente în acest sens.
Într-o interpretare strictă, deși nu există neapărat o potențială miză fiscală în cazul tranzacțiilor intra-grup situate sub plafoanele de materialitate respective, societățile au obligația raportării lor, din perspectiva schemelor raportabile pe DAC6. Mai mult, obligația raportării ar reveni societăților care derulează tranzacțiile respective și mai puțin intermediarilor, întrucât lor nu le sunt comunicate aceste informații, ci doar cele aferente tranzacțiilor intra-grup situate la nivelul sau peste pragul de materialitate prevăzut de legislația fiscală în vigoare.
Un al doilea caz în care pot deveni relevante obligațiile de raportare este cel generat de reorganizarea activității la nivelul grupurilor. Deși în trecut frecvența unor astfel de situații era relativ redusă, situația actuală, generată de pandemia COVID-19 va accentua incidența cazurilor raportabile. Astfel, experiența practică de până acum ne-a arătat că la nivelul societăților din România, parte din grupuri cu prezență în jurisdicții diverse, este frecvent profilul entităților cu funcții și riscuri limitate și mai puțin cel al entităților cu funcții și riscuri depline. În cazul entităților cu funcții și riscuri limitate, așteptările administrațiilor fiscale sunt, fără excepție, de înregistrare a unei profitabilități, mai mici (decât în cazul unei entități cu funcții depline), dar constante. În niciun caz pierdere.
Situația actuală va pune presiune pe entitățile cu profil funcțional și de risc limitat, din acest punct de vedere, întrucât acestea vor fi nevoite să absoarbă o parte din costurile generate de situația actuală fără însă a intra în pierdere, în condițiile în care la nivel de grup poate fi înregistrată pierdere consolidată. Scenariul cel mai probabil este ca în astfel de situații grupul să decidă reorganizarea activității astfel încât să se poată adapta noilor condiții economice, caz în care fiecare societate va trebui să își analizeze situația, inclusiv din perspectiva impactului asupra profitabilității, cel puțin pe termen mediu, a unor astfel de reorganizări.
Vor fi sau nu aceste tranzacții generate de reorganizări ale activității raportabile?
Răspunsul va fi dat de evident analiza evoluției profitabilității în cazul entității respective pentru o perioadă de până la 3 ani, ulterior materializării tranzacției.
În loc de încheiere, vă vom îndemna din nou să pregătiți proceduri interne și să continuați documentarea, deși zilele acestea, autoritățile europene vorbesc despre o amânare de 3 luni a intrării ei în vigoare (1 octombrie, în lor de 31 iulie). Aceasta pentru că, deși identificarea adecvată a tranzacțiilor raportabile este importantă, la fel de importantă este și documentarea deciziei de neraportare a anumitor tranzacții. În condițiile în care orice inspecție intervine la date ulterioare derulării tranzacțiilor raportabile sau neraportabile, existența unor proceduri și a unui mecanism de documentare a deciziilor în raport cu cerințele legale de raportare este esențială pentru a evita orice dispută cu autoritățile fiscale pe acest subiect.
Informațiile raportate atât la ANAF cât și cele primite prin intermediul schimbului de informații de la alte autorități fiscale sunt valorificate în cadrul analizelor de risc, iar raportarea incompletă/inexactă sau neraportarea pot să antreneze investigații suplimentare din partea administrațiilor fiscale atât pentru entitatea locală dar și pentru alți membri ai grupului, parte la tranzacția respectivă.
Vorbim despre prevederi complexe, care vor fi aplicate în premieră, ceea ce va genera presiune. De asemenea, în continuarea preparativelor pentru raportare, vă sugerăm să consultați și să vă familiarizați cu formularul de raportare, ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial.
