Features

Cum răspund companiile la criza globală, dar liderii lor? Dincolo de cifre, stă încrederea

Când economia globală se confruntă cu șocuri succesive și riscurile se amplifică, cum răspund companiile, dar liderii lor? Este de așteptat ca rezultatele financiare să primeze, iar atenția să se concentreze aproape exclusiv asupra clienților și angajaților, în vreme ce alte preocupări care privesc societatea să fie lăsate pe planul secund. Însă dincolo de cifre, stă încrederea. Deși pare de la sine înțeles că impactul asupra societății al deciziilor privind operațiunile sau lanțurile de aprovizionare este conștientizat de către lideri, realitatea vine să îi testeze. Câți executivi ar fi crezut în urmă cu două luni că vor avea de luat o decizie imediată ca răspuns la războiul din Ucraina? Multe companii au reacționat rapid, inclusiv PwC, dar altele au avut nevoie de mai mult timp pentru analiză. Presiunea publicului a fost imensă, cerându-le în mod  explicit să ia o poziție, ceea ce a demonstrat o dată în plus că afacerile pot prospera doar atunci când înțeleg interesul societății, dimensiunea politică în sens larg a operațiunilor lor și acționează în consecință. Însă războiul din Ucraina este doar cel mai recent și, fără îndoială, cel mai dramatic context în care societatea influențează decizia în afaceri. Multe transformări legate de sustenabilitate sau mediu, de exemplu, sunt strâns legate de cerințele societății. Executivii și companiile pe care le conduc trebuie mai mult ca oricând să-și ia angajamente de responsabilitate socială și guvernanța corporativă pentru a contribui la construirea încrederii și la obținerea unor rezultate sustenabile. 

An de an, în ultimul deceniu, sondajul pe care îl realizăm la PwC – CEO Survey – ne arată cum anticipează executivii mersul economiei și al afacerilor lor, dar și ce priorități au.  Ultimul deceniu a fost cea mai bună perioadă economică a României, cu o creştere a PIB-ului de la 130 de miliarde de euro la 240 de miliarde, a salariului mediu de 2,4 ori și cu o inflaţie cumulată de 23%. În 2021, economia România a recuperat căderea din 2020, iar 2022 venea cu perspective foarte optimiste. 

Criza globală din ultimii doi ani cauzată de pandemie, care a declanșat recesiunea economică în 2020, criza energetică și inflația de două cifre  în 2021, păreau să se apropie de final în 2022. Optimismul companiilor din sondajul nostru confirma acest lucru la începutul anului, fiind estimată creștere economică mai mare decât cu un an înainte – când deja perspectiva atinsese cote record de încredere. Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, așteptările s-au temperat, iar estimările instituțiilor internaționale privind PIB-ul global și local au accentuat anxietatea din mediul economic. De un deceniu, de când explorăm opiniile directorilor generali ai companiilor din România, s-au succedat multe șocuri – de la criza financiară, la pandemie -, însă modul în care au apărut și s-au juxtapus în ultimii doi ani nu se poate compara cu nicio perioadă anterioară, pentru că au devenit mai complicat de absorbit și de gestionat. 

În plus, pe lângă evoluțiile majore din plan economic și social, alte evoluții cu impact mare au forțat multe schimbări în ultimii ani: tehnologia, forța de muncă, riscurile cibernetice, politicile de mediu și sustenabilitate, presiunea reglementatorilor. Prin urmare, percepția companiilor că navighează într-un mediu extrem de volatil ce determină repoziționări rapide nu este deloc surprinzătoare și vedem practic, în ediția din acest an a CEO Survey pe care o vom prezenta public pe 11 mai, cum directorii generali și-au ajustat opiniile și, implicit, agendele, nu doar în ultimul an, ci și în ultimele două luni.  Așa cum era de așteptat, războiul din Ucraina a reașezat lista preocupărilor și a influențat percepția directorilor generali. 

Mai trebuie spus că la toate aceste transformări și provocări, companiile din România au reacționat și acționat surprinzător de bine în acești ultimi doi ani, arătând că foarte multe afaceri, fie că este vorba de cele multinaționale sau antreprenoriale, sunt reziliente și mature. Totodată, companiile trebuie să se întrebe dacă reușesc să răspundă așteptărilor societății și dacă eforturile lor generează încredere. În fond, societatea vrea ca liderii de afaceri să gestioneze anumite probleme la fel de atent cum gestionează propriile bilanțuri.

PwC Survey se datorează celor aproape 150 de directori generali din România cărora le mulțumim pentru implicare. Mai mult, Sergiu Oprescu, Președinte Executiv Alpha Bank și Director General Alpha Bank International Network, Lăcrămioara Diaconu, Membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia și Fady Chreih, CEO, Regina Maria au avut disponibilitatea să răspundă mai detaliat în cadrul unor interviuri pe care le veți putea citi în zilele următoare.

Share
Share
Share