Se spune că nimeni nu este profet în țara lui. Ani la rând, investitorii, organizațiile de business, economiștii au avertizat că România își pierde treptat atractivitatea: reguli schimbate peste noapte, instituții mai puțin eficiente, costuri în creștere și infrastructură care rămâne în urmă. Semnalele au fost auzite, dar rareori cu adevărat ascultate.
Imediat după publicarea datelor BNR la finalul săptămânii trecute, Cristian Hostiuc întreba chiar din titlul editorialului său dacă poate cineva să răspundă de ce s-au prăbușit investițiile străine directe. Întrebarea este, evident, una retorică, iar ”să răspundă” are un dublu sens, bine plasat în context. Totuși, am ales să o citesc ca pe o invitație de a răspunde că trebuie făcut ceva – ceva ce toți investitorii și economiștii spun de prea mult timp: avem nevoie cel puțin de stabilitate și predictibilitate. Dar și de un nou model de creștere economică. Ce punem în locul costului redus care a adus creșterea din ultimii 20 ani?
Pentru că atunci când investițiile străine directe scad de câteva ori față de perioadele similare din anii anteriori și ajung la doar 669 milioane de euro, nu mai vorbim despre o simplă fluctuație statistică, ci despre un semnal de alarmă. Reducerea de aproximativ 3 miliarde euro a fost determinată în proporții similare de diminuarea profiturilor reinvestite, a creditelor intra-grup și a participațiilor la capital.
Deși o parte a declinului este explicată de distribuirea dividendelor și de factori conjuncturali, nivelul ISD din primul semestru al anului 2026 este totuși mult sub cel din aceeași perioadă a anilor anteriori: 4,5 miliarde euro în 2022, 2,8 miliarde euro în 2023, 2,4 miliarde euro în 2024 și 3,72 miliarde euro în 2025. Cu alte cuvinte, efectele sezoniere nu mai sunt suficiente pentru a explica diferența, iar datele indică o reducere reală a profitabilității, a încrederii și a apetitului investitorilor.
Cauzele acestei evoluții sunt atât interne, cât și externe. Instabilitatea politică, legislativă și fiscală, deteriorarea indicatorilor macroeconomici și erodarea competitivității au slăbit atractivitatea României, chiar într-o perioadă în care economia globală traversează schimbări de profunzime.
România a devenit o piață tot mai scumpă pentru investitorii străini
În ultimii 20 de ani, România s-a bazat pe poziția geografică, dimensiunea pieței, forța de muncă ieftină și calificată, costuri de producție per total mai mici, fiscalitatea relativ atractivă. Aderarea la NATO și UE au adus un plus de încredere privind stabilitatea și predictibilitatea instituțională și legislativă. Aceste avantaje pentru investitori s-au diminuat în mare măsură, iar în prezent doar perspectiva aderării la OECD mai transmite un semnal pozitiv.
Chiar dacă este încă sub media UE, salariul mediu din România a crescut cu 127% în ultimii zece ani. În aceeași perioadă, România a înregistrat și una dintre cele mai mari creșteri ale productivității muncii din UE, de 34%. Această evoluție a acoperit însă doar parțial creșterea veniturilor. Prin urmare, costul nominal al forței de muncă în România, indicator care măsoară relația dintre salarii și productivitate, a crescut cu 137% între 2015 și 2025, de departe cea mai mare creștere din UE. Spre comparație, același indicator a avansat cu 108% în Bulgaria, 105% în Ungaria, 66% în Polonia și 63% în Cehia.
Costul energiei – o vulnerabilitate a economiei românești
Costul energiei a devenit un element de presiune asupra costurilor companiilor, influențând tot mai mult fluxurile de capital și deciziile de investiții.
Războiul din Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu și impactul lor major asupra pieței energiei au expus vulnerabilitățile României în acest sector. În pofida resurselor importante de care dispune, țara noastră se confruntă cu dezechilibre majore pe piețele de energie, care se reflectă direct în nivelul prețurilor.
România este în prezent una dintre cele mai scumpe piețe din UE din perspectiva prețului mediu al energiei electrice, fără taxe, plătit de consumatorii non-casnici. În ultimii zece ani, costul mediu al energiei electrice pentru acest segment a crescut în România cu peste 150%, față de un avans de aproximativ 80% la nivelul UE.
În condițiile în care industria europeană, în ansamblu, a devenit mai puțin competitivă față de alte regiuni ale lumii din cauza costurilor ridicate cu energia, România se confruntă cu o scădere și mai accentuată a competitivității.
Astfel, România nu mai este o destinație atractivă pentru industriile care se bazează aproape exclusiv pe costuri reduse, precum industria textilă sau cea a componentelor auto cu valoare adăugată redusă. Direcția necesară este orientarea către industrii cu un grad mai ridicat de complexitate.
Lipsa de predictibilitate, principala frână
Dincolo de tendințele pe termen lung, lipsa de predictibilitate reprezintă, în acest moment, principala frână în atragerea investițiilor străine în România.
Consolidarea bugetară, bazată în principal pe noi majorări de taxe, care au frânat și mai mult economia, a adăugat însă un nou element de incertitudine. Principalul risc perceput acum de investitori este lipsa unui guvern stabil.
Cele mai recente sondaje ale Consiliului Investitorilor Străini arată că incertitudinea legislativă, fiscalitatea și incertitudinea politică sunt, alături de inflație și dobânzi, principalele provocări care îi preocupă pe liderii companiilor străine din România.
România trebuie să își schimbe propunerea de business pe care o promovează către investitori. Nu mai este suficient să spunem că suntem a doua cea mai mare piață din Europa Centrală și de Est sau că suntem o piață cu costuri reduse de producție.
Provocarea este să avem un climat stabil și o poveste la fel de atractivă pe care să o punem în loc, bazată pe competențe, productivitate și capacitatea de a genera valoare adăugată. Și este nevoie de o strategie pentru investitori. Sunt țări care au practici de succes care pot fi preluate.
Fără o astfel de schimbare, reducerea investițiilor străine directe riscă să devină mai mult decât un episod conjunctural: poate fi semnalul unei pierderi structurale de competitivitate.
