Puteți citi interviul integral aici.
„Noi nu am făcut nimic special, pur şi simplu am mers cu piaţa, în România este de construit şi renovat foarte mult, este piaţă nu pentru ani de acum înainte, ci pentru decenii. În 2012-2013 am ştiut că suntem stabili din punct de vedere financiar, am ajuns lideri de piaţă, chiar fără finanţare bancară. Până în 2020 piaţa a duduit, aveam creşteri şi de 50% pe an“, a mai spus Horațiu Țepeș.
Mai are România potențial de creștere? „Putem face mult mai mult, putem valorifica mult mai mult ceea ce avem, dar ar trebui să facem mai mult şi la nivel de ţară, trebuie să investim mai mult în construcţia de drumuri, în educaţie, în colectarea mai multor venituri la buget, în creşterea natalităţii, spune el.”, a răspuns el.
Ionuț Simion: „Noi acumulăm în timp foarte multe cunoştinţe din toate domeniile şi împreună toţi suntem o forţă din punct de vedere al knowledge-ului pe care îl deţinem. Acesta este atuul nostru, că putem oferi consultanţă integrată pe foarte multe domenii. Dar până la urmă antreprenorul îşi ştie propriul business, el ştie cel mai bine cum poate să crească, noi venim cu un anumit gen de cunoştinţe din mai multe pieţe, pentru că avem consultanţi care au văzut multe lucruri.“


