Andreea Mitiriță
Directiva europeană privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, denumită DAC6 de către specialiști, este pe cale să fie transpusă în Codul de procedură fiscală – Ministerul Finanțelor a publicat recent un proiect de Ordonanță. Scopul Directivei constă în crearea unui mecanism de schimb automat de informații între statele membre care să facă publice toate tranzacțiile realizate în vederea obținerea unui avantaj fiscal. Având în vedere că timpul rămas până la îndeplinirea obligației de raportare pentru tranzacțiile trecute (demarate după 25 iunie 2018) este scurt, 31 august 2020, iar companiile trebuie deja să înceapă identificarea acelor tranzacții raportabile, am întocmit un scurt ghid care să ajute la identificarea lor.
Trebuie spus că raportările vizează direct companiile, deși sunt realizate de către intermediari, de exemplu consultanți, experți, avocați, întrucât ele vor face obiectul unor eventuale inspecții fiscale. Tot companiile trebuie să își pună la punct mecanisme de monitorizare a raportărilor, pentru a ști în orice moment cine și ce a raportat, ce informații au fost comunicate autorităților fiscale.
Ce trebuie raportat?
Directiva arat, iar proiectul de Ordonanță a preluat prevederile acesteia, spune că sunt raportabile toate tranzacțiile transfrontaliere dacă prezintă anumite semne distinctive care oferă indicii că au fost realizate cu scopul eliminării sau reducerii obligațiilor fiscale. Exemplul cel mai cunoscut se referă la transferul profiturilor impozabile către paradisurile fiscale unde impozitele nu există sau sunt foarte mici, fapt ce permite reducerea cuantumului global al impozitelor.
În principiu, discutăm despre două categorii mari de semne distinctive: cele care trebuie să treacă de un test suplimentar pentru a fi raportabile, numit testul beneficiului principal, și cele care sunt raportabile direct. În acest articol prezentăm semnele referitoare la testul beneficiului principal.
Ce presupune acest test? Conform directivei, beneficiul principal sau unul dintre beneficiile principale presupune obținerea unui avantaj fiscal. Anticipăm apariția a numeroase probleme, în practică, referitoare la modul în care vor fi departajate între ele beneficiile, în așa fel încât să fie stabilit cu certitudine ”beneficiul principal sau unul dintre beneficiile principale”. Cum, în majoritatea statelor, autoritățile fiscale au însoțit reglementările naționale de transpunere a Directivei de ghiduri de aplicare, așteptăm clarificările pe care le vor aduce autoritățile noastre fiscale în această privință. Să analizăm, însă, semnele distinctive care trebuie urmărite, în cazul în care testul beneficiului principal este îndeplinit.
Condiția de confidențialitate
Vorbim despre o tranzacție în care contribuabilul relevant sau unul dintre participanți se angajează să respecte o condiție de confidențialitate și să nu comunice modul în care tranzacția în cauză ar putea să le ofere un avantaj fiscal. Este simplu de identificat în contracte și prezența unei astfel de condiții generează raportarea, neoferind nicidecum confidențialitatea urmărită.
Comision de succes
Intermediarul unei tranzacții este îndreptățit să primească un comision pentru că a structurat în așa fel tranzacția încât clientul său a obținut un avantaj fiscal – o impozitare redusă, de exemplu. Prin comision, explică Directiva, se înțelege orice dobândă, remunerație aferentă costurilor financiare și alte cheltuieli. El poate să fie fixat ori la nivelul valorii avantajului fiscal care rezultă ori dacă tranzacția duce efectiv la obținerea unui avantaj fiscal sau nu, ceea ce ar presupune inclusiv posibilitatea ca intermediarul să ramburseze integral comisionul, dacă avantajul nu a fost obținut. Ca și în primul caz, prezența acestei prevederi generează raportarea.
Standardizare
Tranzacția conține o documentație și/sau o structură puternic standardizată, prin aceasta înțelegând că, de fapt, tranzacția urmează un șablon, ”fără a fi necesară personalizarea substanțială în vederea implementării”. Unul dintre exemplele aduse la cunoștința publică de dosare de presa din ultimii ani (Panama Papers) este cel al companiilor fără substanță economică, acele ”căsuțe poștale” înregistrate în jurisdicții cu impozitare redusă.
Utilizarea pierderilor
Este un semn distinctiv specific ce constă în achiziționarea unei societăți cu pierderi, întreruperea activității principale și folosirea pierderilor în reducerea propriilor obligații fiscale, inclusiv prin intermediul unui transfer al pierderilor către o altă jurisdicție sau accelerarea utilizării acestor pierderi.
Conversii în capital
În această situație, vorbim despre o tranzacție care are efectul de conversie a veniturilor în capital, donații sau alte categorii de venituri care sunt impozitate la un nivel mai scăzut sau sunt scutite de la plata impozitelor. De exemplu, o companie din România acordă un împrumut purtător de dobândă către o filială din alt stat și decide să convertească datoria în capital la nivelul filialei, urmând ca, după conversie, să recunoască venituri neimpozabile din dividende în locul veniturilor impozabile din dobânzi.
Tranzacții circulare
În discuție, în acest caz, sunt acele tranzacții care plimbă banii între companii prin mai multe jurisdicții cu tratamente mai favorabile. Directiva spune că sunt direct raportabile și, evident, sancționabile, tranzacțiile circulare care duc la spălare de fonduri, prin implicarea unor entități interpuse sau prin tranzacții care se compensează sau anulează reciproc sau care au alte caracteristici similare.
Rezidență și scutiri
Deja vorbim despre semne specifice legate de tranzacții transfrontaliere, dar care trebuie să fie trecute, de asemenea, prin testul beneficiului principal. Se referă la plăți transfrontaliere deductibile, efectuate între două sau mai multe întreprinderi asociate, dacă există cel puțin una dintre următoarele condiții: jurisdicția fiscală în care se găsește destinatarul nu impune niciun impozit pe profit sau impune un impozit pe profit la o rată egală cu zero sau aproape egală cu zero, plata beneficiază de o scutire integrală de impozit în jurisdicția în care destinatarul este rezident fiscal sau de un regim fiscal preferențial acolo unde destinatarul este rezident fiscal. Cum va arăta formularul-raport ce va trebui completat de intermediari sau contribuabilii relevanți vom afla după ce va fi aprobat de președintele ANAF, iar mai multe clarificări și detalii despre aplicarea acestor prevederi vor putea fi analizate după ce și autoritățile din România vor elabora ghidul de implementare împreună cu Comisia Europeană.
