În prezent, companiile trebuie să facă față mult mai multor provocări decât în trecut: schimbările rapide ale tehnologiei, încetinirea creșterii economice, noi concurenți, evoluția forței de muncă, schimbarea modelelor de afaceri, un volum uriaș de date, reglementări complexe și o nevoie permanentă de reducere a costurilor.
În acest context, rolul departamentelor financiare și al directorilor financiari devine și mai complex prin valorificarea datelor pe care aceștia le au la dispoziție pentru a-i ajuta pe liderii organizațiilor să vadă atât unde se află organizația în orice moment, cât și unde poate și ar trebui să fie săptămâna viitoare, luna următoare și anul viitor.
Fundamental în această transformare este sistemul informatic al companiei care, în urmă cu câțiva ani, părea și chiar era, de cele mai multe ori, capabil, dar care a devenit între timp învechit. Sistemele informatice necesare astăzi nu mai sunt doar o simplă actualizare, reprezintă un joc nou cu reguli noi, în care trebuie modernizate atât instrumentele și funcțiile, cât și modul în care se face IT, pentru a sprijini analiza datelor, securitatea cibernetică, automatizarea, integrarea cu sistemele terțe și reducerea timpului proceselor.
În aceste condiții, devine tot mai clar că aceste transformări pot avea loc într-un mediu agil, guvernat de tehnologii noi și inovative. Vorbim despre o nouă arhitectură a ERP-urilor care va interconecta infrastructurile digitale ale companiilor și care va schimba fundamental modul de interacțiune cu investitorii, clienții, furnizorii, autoritățile de reglementare și angajații lor.
Necesitatea trecerii la nivelul următor de eficiență, cu procese rapide, precise și la costuri mai mici, reiese și din sondajul Finance Effectiveness Benchmark Report 2019, realizat de PwC la nivel global, care a constatat un lucru extrem de interesant, și anume faptul că funcțiile financiare petrec 75% din timp pentru analiza datelor.
Căutați valoarea adăugată specifică organizației voastre
SAP este una dintre cele mai utilizate soluții în domeniu de către companii. În ultimii ani, compania a modificat complet arhitectura ERP-ului si a dezvoltat un portofoliu complex de soluții pentru a ajuta directorii financiari să răspundă cerințelor noii economii digitale: să-și transforme modelele de afaceri și procesele, să elimine blocajele și să permită inovația.
Pe de altă parte, poziționarea de către SAP a suitei S/4 HANA ca fiind următoare generație de ERP ce va ajuta clienții să rămână relevanți în noua ordine economică a născut multe dezbateri atât din partea clienților, cât și a companiilor ce oferă consultanță în afaceri și a furnizorilor de IT. Și totuși, un lucru este cert: migrarea catre S/4 HANA, fie că aceasta se face de la un alt sistem informatic sau de la o alta versiune SAP, trebuie sa fie fundamentată de un business case relevant în contextul fiecărui client.
Implementați S/4 HANA în baza unui plan bine stabilit și elaborat
Elaborarea strategiei pentru implementarea S/4 HANA necesită efort, timp și bani. În acest moment, există două strategii în ceea ce privește migrarea la S/4 HANA: brownfield si greenfield.
Abordarea de tip “greenfield” pleacă de la premisa că organizațiile sunt pregătite să-și regândească procesele și să le simplifice, iar acest lucru presupune, pe lângă abordarea proiectului din perspectiva de business și nu de IT, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, o schimbare de management, la nivelul întregii organizații. Pe de altă parte, această abordare este indicată companiilor care-și doresc să inoveze, să ridice business-ul la un alt nivel și să utilizeze tehnologia în acest sens.
Abordarea de tip “brownfield” presupune o migrare de la sistemul actual, o migrare brută, fără procese regândite deloc sau în foarte mică măsură, fără impact major în zona de business și cu o limitare în ceea ce privește inovația.
PwC este clasată printre cele mai bune companii de consultanță în soluții digitale de către analiștii liderilor din industrie, tocmai pentru că ajută clienții să elaboreze cele mai bune strategii pentru migrarea către S/4 HANA și, astfel, să profite la maxim de beneficiile pe care această soluție le oferă.